Secret glances - Dragoste in vremea holerei

Astaseara dornic de ceva sentimente inaltatoare am decis sa ma uit la "Dragoste in vremea holerei". Din sentimente mai putin inaltatoare m-am hotarat sa scriu despre sublimul film care este. Asteptari mari, asa cam ca atunci cand am dat la poli, dezamagiri si mai mari, continuand ideea, cam ca atunci cand am si aflat cu ce se mananca politehnica.
Nici nu apuc bine sa ma sui in pat, sa ma asez comfortabil, intr-o cat mai savuroasa savurare(!sic) a filmului, ca, vb lui jiji, pac-pac, Juvenal moare, Florentino se strecoara de langa America(parca), se baga in seama cu Fermina, e respins si incepe povestea lui. Dau sa ma dau jos(inca o data !sic), derulez inapoi, si dracia dreaq, toate astea chiar fusesera concentrate, comprimate, adunate,asfixiate, abuzate in 2 minute. Pe undeva inspre sfarsitul filmului se reia scena si de acord ca ar fi fost stupid sa fie una lunga, dar de asta fac scenaristii scoala(sau nu?). O sa observati ca o sa ma leg doar de prima parte a filmului...asta doar pentru ca la un moment dat chiar am renuntat sa caut nod in papura filmului.. deci: domnisoara Fermina nu e nici pe departe asa angelica cum o imagina G.M.(aka cea mai ce din tinut), lucru important pentru mine, ca prea le pica astora fatza cand o vad, de saracii nu isi mai revin tot restul vietii. F si F nu par atat de tineri la inceput pe cat ma asteptam, lucru iar important, ca doar pe astia tineri ii duce capul sa se indragosteasca in felul asta. Si din nou totul se misca cu viteza unui melc ce piloteaza un F16 si saracul privitor nu apuca sa desluseasca framantarile personajului personal(cititi cartea si vedeti la ce ma refer). Si in pana mea, ce s-a intamplat cu vioara? Nu acoperea bugetul onorariul unui profesor de vioara? Sau chiar nu a putut face respectivul mai mult din actorul ala si saracul regizor era atat de terorizat de dublele trase cand canta ala la vioara incat a decis sa nu mai incerce si sa le scoata din film? Ca idee, tanguirea viorii alieia e ditai simbolu' in carte si asta era partea care chiar imi doream sa o vad
Singurul personaj care e intradevar bine conturat si care chiar mi-a placut e Lorenzo Daza. LD cu aparenta lui sfiosenie in fata celor mari, cu sangele lui iute, cu emotia lui induiosatoare in momentul in care Urbino o curteaza pe fie-sa si astfel ii poate asigura viitorul, cu stangacia rezultata din conditia lui de om simplu ce nu-si poate invinge originile intr-o societate careia nu-i apartine, si nu in ultmiul rand cu cruzimea si nesupunerea lui in fata legilor-fie ale societatii, fie ale lui Dumnezeu- ramane cel mai expresiv, veridic si plin de viata personaj. Mie chiar mi-a fost simpatic:). Mai imi place scena in care Fiorentino alearga dupa trasura cu care Fermina pleaca in lunga-i calatorie si ii cade palaria, dar nu schiteaza nici un gest pt a se intoarce dupa ea - asa cum ar fi impus cliseele hollywoodiene. Imi place, dar asta e meritul cartii si din nou filmul dezamageste un pic in ecranizare, cand, odata intoarsa din lunga-i calatorie, Fermina il intalneste pe Fiorentino si il reneaga aproape simultan. Imi place cruzimea, violenta cu care femeia isi "exileaza" iubitul doar pentru ca el nu corespunde imaginii mai putin telurice pe care ea o zamislise(ce sa mai, iubire curteneasa sfarsita prost:) ).
Ca incheiere, filmul ramane sub semnul grabei de a prezenta faptele relevante ale cartii, al stangaciei cu care e facuta asta, al jocului prea putin expresiv al actorilor, al intelesurilor ce nu se lasa deslusite datorita grabei si a stangaciei de care vorbeam, singurele lucruri care il salveaza cat de cat fiind prestatia lui Lorenzo Daza si peisajele.

ps: era sa uit una dintre cele mai mari dezamagiri: in momentul in care Juvenal moare, cuvintele lui, "Doar Dumnezeu stie cat te-am iubit" sunt private de inteles, isi pierd puterea si mor odata cu el in, sunt nevoit sa ma reped, graba de a relata, si doar atat- a relata-, faptele din carte

pps: personajele, chiar si cele din inalta clasa, care ar fi trebuit sa fie "infofolite" de cultura, vorbesc atat de prost engleza... si exceptia ramane Lorenzo Daza, caruia acest fapt ii mai adauga inca o nota de credibilitate

ppps: intre timp, mi-a trimis mama cartea si am recitit finalul si am mai scapat un pic de gustul amar pe care mi l-a lasat filmul. ba mai mult m-a reapucat pofta de citit:)