Azi am intrat pe blog si mi-am dat seama ca luna asta, desi motive ar fi fost destule, nu am postat nimic... De altfel mi-am dat seama ca postez din ce in ce mai rar. Schite peste schite, prea putin duse pana la capat. Asta se datoreaza starii de spirit, sau mai bine spus lipsei uneia constante, a faptului ca fiecare fel de-a fi isi revendica dreptul la exprimare.
Marea mea nu mai e strabatuta de furtuni,dar nici calma. Doar din cand in cand vartejuri imi ameninta calatoria. Iar drumul pana la tarm pare sa fie lung. Capitan si matelot, hotarator de drumuri si descoperitor de tarmuri, tiran si razvratit, datator de sperante si demoralizat, sunt toate si sunt singur pe corabia mea. Atata timp cat stelele spre care imi tanjeste privirea inca se mai arata si busola imi ramane credincioasa -speranta la propra, constiinta impacata la pupa- imi pastrez optimismul, iar tarmul se apropie. Glasuri de sirene inca ma mai cheama in adancuri. Daca le-as urma mi-ar lipsi cerul. Gheare de harpii inca mai incearca sa ma smulga inspre ceruri. Daca le-as lasa mi-ar lipsi adancul. Numele meu de indian e Intre-Doua-Lumi. Argo isi continua drumul, iar eu privesc scurta dara lasata in urma... Toate se destrama si se nasc usor...
As vrea sa simt briza tarmurilor. Vantul asta, sub soarele ametitor, mi-a batatorit fata si mi-a adus gustul sarii in gura, gust de care nu mai scap. Oare asta e gustul singuratatii? Poate nu trebuia sa-l fi aruncat peste bord pe ultimul matelot ce incercase sa se imbarce.. Calatoria asta trebuie sa o fac insa singur... In scoarta fiecarui tarm pe care am ancorat am ingropat cate ceva. Uneori poate nu comori, dar adunand totul la un loc vreau, trebuie sa cred ca as fi bogat. Oameni.. Si marea ce ii leaga..Valuri ce se sparg de stanci, purtand bucati smulse din alte tarmuri.
Nisipul ce va lovi lemnul, picurand sacadat, va aduce uitare.. Vanturi razlete, vor mai dezgropa arareori comori pana ce ,slabite, prea slabitite, vor inceta sa rascoleasca scoarta.
Sper sa ajung la tarmul pe care sa simt ca ma pot ingropa cu totul. Ingroapa-ma in tine. Ascunde-ma de celelalte tarmuri. Primeste-mi fiinta pe de-a-ntregul, primeste-mi carnea, durerea si visarea. Ofera-mi izvoare care sa imi astampare setea, sa imi dizolve sarea din gura si sa imi stinga focul din viscere. Primeste-mi pasii, tremura sub ei si asculta-le ecoul. Starneste vanturi care sa imi mangaie jucaus parul si racoreste-mi prea fierbintea-mi tampla. Lasa-ma sa ma infrupt din ce ai mai bun. Sa te strabat si sa te descopar plin de mirare, mai lacom cu fiecare pas, bucatica cu bucatica. Fa-ma sa duc dorul oricarui pas cu tine si sa regret oricare altul, sa alerg nebun, nehotarat, avid sa te am cu totul si chiar impiedincandu-ma in fuga mea de om nebun, fii rabdatoare si lasa-ma sa zabovesc invelindu-ma in scoarta ta, sarutand-o. Si daca saruturile-mi sub prea fierbinti indruma-ma spre izvoare si lasa-ma sa imi potolesc setea de tine. Si daca ai sa vezi ca duc dorul marii nu ma inlantui, lasa-ma sa ma arunc in valuri si-am sa ma intorc si mai flamand de tine. Fa toatea astea iar eu, in noptile tarzi, am sa iti soptesc povestea fiecarei stele, uitarea oricaror furtuni si-am sa-ti arat unde isi canta pescarusii fericirea...
vineri, 15 august 2008
sâmbătă, 2 august 2008
Din aia cu morala. Nu, nu fabula. Desi...
Drag jurnal,
Asa cum probabil banuiesti, de vreme ce ma intorc la tine, furtuni ma strabat din nou. Nu stii insa despre ce-am sa-ti scriu, ce poveste, ce durere-ti voi sopti, asa cum nici eu nu o stiu. Inca. De asta imi ramai prietenul cel mai apropiat, pentru ca atunci cand zarea mi se-ntuneca, stii sa imi primesti rabdator spovedania si rotocoalele de cuvinte, prea multele cuvinte, ce se aduna in jurul unei singure idei ce nu se lasa prea usor dezvelita de intelesuri in bietele-mi cuvinte.
Ce rost ai avea tu, jurnalul meu, fara spovedania mea? Ce insemnatate ai avea doar culegandu-mi fericiri? Tacut, prea putin deschis sa vorbesc despre mine, stii ca, desi nefericirea o ascund cu cea mai mare grija de ochii lor, mi-e mult mai greu sa vorbesc despre fericirile, maruntele fericiri ce uneori imi strabat trupul obosit. Si de fapt ele nici nu ma reprezinta. Ce ai intelege tu din mine daca as asterne doar cuvintele unei fericiri induse?
Ce rost as avea eu, scriitorul tau sau poate doar un scrib sentimental, copiind simtaminte,ganduri din mine in paginile tale, fara ceea ce tu ti, ferecat intre ele, departe de ochii iscoditori ai lumii? Fug de mine de ceva vreme, dar o fac in cercuri. Am incercat sa devin altcineva, nu mai bun, poate din contra, dar mai linistit si mai dispus sa imi alung dezamagirile in acceptarea a ceea ce am sau pot avea. Pacat ca trupu-mi e destul de incapator pentru doua persoane diferite, niciuna dispusa la concesii. Cand rationalul trage linie si inventariaza, dupa criteriile reci ale celorlalti, tot ce pica sub incidenta acestora si ajunge la o situatie satisfacatoare, partea sentimentala isi cere dreptul la visare. Cand cea din urma isi traieste fericirea, rationalul, in multe cazuri i-o refuza sfidator obligand-o sa isi ia din nou bocceluta cu dezamagiri trimitind-o intr-o noua ratacire pe drumurile nefericirii. Probabil exagerez ceea ce simt ca nu ma lasa sa zambesc atat de des cum as vrea, dar deh, ce altceva as putea face? Unele focuri nu se sting decat dupa ce au fost atatate pana au devorat tot ce ar fi putut fi devorat. Apoi urmeaza linistea. Chiar daca peisajul pare trist dupa, insingurat de ramasitele a ceea ce a fost, pamantul, amestecat cu cenusa e sfaramicios, ingreunand oricare pas, cerul pustiit si el de pasari ce refuza zborul pe fundaluri gri nu pare sa detina raspunsuri la strigatele mute ce il sagetau purtate de flacarile de la temelia lui, e totusi liniste.. E totusi liniste...
Rabdarea e o calitate.. Rabdarea e o calitate? Rabdarea e o calitate intr-o lume nerabdatoare? Da, pot sa fiu si rabdator, dar daca ceea de ce imi pasa cel mai mult nu imi ofera nici macar o mangaiere trecatoare, iluzie a unei promisiuni viitoare, daca si atunci cand incerc sa ma schimb in cel ce ar putea fi mai fericit nu pot merge pana la capat, daca nici mirajurile nu ma multumesc, cum mai pot avea rabadare?
Poveste: Era odata o fata ce visa la tandretea, frumusetea, destoinicia, curajul, agerimea, calul alb, punga de galbeni imbelsugata, camera cu trofee tapetata cu capete de dragoni, grifoni si alte asemenea, pe scurt perfectiunea unui cavaler. Pentru el, ca dar de nunta, a decis sa isi pastreze fecioria, un sacrificiu neinsemnat pentru un asemenea cavaler. Se intampla insa, cum se intampla in orice veac intunecat, ca barbarii sa aleaga ca scena de desfasurare a activitatilor lor de barbari taman satul ei. Ca orice barbari respectabili, acestia dau dovada de un zel iesit din comun in aplicarea meseriei si pe langa molestari, atat verbale cat si fizice(unele dintre acestea degenerand accidental in omucidere), jaf, profanat zei, injurat de mama-dumnezei-isusi-sfinti-sarbatori legale-cepe-gatzi de mama-etc sateni, organizat concurs de dartz pe fetele acestora(sageata de dartz nu fusese inca descoperita asa ca se folosea, simplu si inventiv, scuipat), stricat jucariile la copii -revenind- dumnealor se decid sa violeze si niscaiva fete, preferabil fecioare ce se pastreaza pentru un cavaler tandru, frumos, destoinic, curajos, ager, cu cal alb(poate fi chiar si negru), punga de galbeni imbelusgata, camera de trofee tapetata cu capete de dragoni, grifoni,barbari si alte asemenea. Dupa ce barbarii isi muta petrecerea in urmatorul sat, fata noastra(devenita peste noapte a tuturor) privind cu ochii goi si mai putin virgina ca ieri la fumul ce se mai ridica inca din casa ei, la ramasitele ferestrei de la care privea spre stele visand la cavalerul ei isi aduce aminte terifiata de cele petrecute. Isi aduce aminte cu cata brutalitate o smulsesera de langa ai ei, cum ii insangerasera, cum o tarasera in mijlocul satului si incepusera sa isi bata joc de ea. Isi aduce aminte si rasetele batjocoritoare, dar totusi de o sinceritate induiosatoare, a consatenilor pe seama ei. Isi aduce aminte de glumele acide suierate in hohote zguduitoare de ras la adresa ei de catre cele violate a caror revolta s-a dovedit, dupa zambetul salbatic de satisfactie, doar nemultumirea talmudica a lui Lilith sub asaltul vanjosilor Adami. De altfel fetele, desi intr-o pozitie incomoda, pareau ca se imprietenisera destul de repede cu turistii. Acestia purtau greul discutiei si din cate se pare, desi nu s-a confirmat niciodata, ca intrebau drumul catre urmatorul sat-tinta. Fetele le confirmau acestora banuiala drumului prin "Da, da,da"-uri consecutive si raspicate, prin aprecierea distantei de mers prin "Mai mult,mai mult,mai mult"-uri rostite hotarat. Pareau destul de prostuti barbarii, intrucat , din cand in cand cel caruia i se explicase, probabil neintelegand bine drumul, isi chema prietenul ca sa intrebe el de directii. Si fetele incepeau, increzatoare ca de data asta vor fi intelese, din nou cu "Da,da,da-uri" si "mai mutl,mai mult,mai mult-uri" din ce in ce mai entuziasmate. Tot satul, in toiul vandalismului si-a facut insa timp sa rada dispretuitor de ea pentru ca strigase, speriata de pierderea darului de nunta, ca va suporta violul asa cum o fac pederastii. Acum isi pierduse si onoarea, iar satenii o dispretuiau.
Morala: Degeaba incerci sa pastrezi ce e frumos in tine daca la un momentdat te fute cineva pe la spate...
Ps: Morala as fi vrut sa fie alta, da' nu era sa denaturez adevarul istoric doar de dragul de a o schimba...
Asa cum probabil banuiesti, de vreme ce ma intorc la tine, furtuni ma strabat din nou. Nu stii insa despre ce-am sa-ti scriu, ce poveste, ce durere-ti voi sopti, asa cum nici eu nu o stiu. Inca. De asta imi ramai prietenul cel mai apropiat, pentru ca atunci cand zarea mi se-ntuneca, stii sa imi primesti rabdator spovedania si rotocoalele de cuvinte, prea multele cuvinte, ce se aduna in jurul unei singure idei ce nu se lasa prea usor dezvelita de intelesuri in bietele-mi cuvinte.
Ce rost ai avea tu, jurnalul meu, fara spovedania mea? Ce insemnatate ai avea doar culegandu-mi fericiri? Tacut, prea putin deschis sa vorbesc despre mine, stii ca, desi nefericirea o ascund cu cea mai mare grija de ochii lor, mi-e mult mai greu sa vorbesc despre fericirile, maruntele fericiri ce uneori imi strabat trupul obosit. Si de fapt ele nici nu ma reprezinta. Ce ai intelege tu din mine daca as asterne doar cuvintele unei fericiri induse?
Ce rost as avea eu, scriitorul tau sau poate doar un scrib sentimental, copiind simtaminte,ganduri din mine in paginile tale, fara ceea ce tu ti, ferecat intre ele, departe de ochii iscoditori ai lumii? Fug de mine de ceva vreme, dar o fac in cercuri. Am incercat sa devin altcineva, nu mai bun, poate din contra, dar mai linistit si mai dispus sa imi alung dezamagirile in acceptarea a ceea ce am sau pot avea. Pacat ca trupu-mi e destul de incapator pentru doua persoane diferite, niciuna dispusa la concesii. Cand rationalul trage linie si inventariaza, dupa criteriile reci ale celorlalti, tot ce pica sub incidenta acestora si ajunge la o situatie satisfacatoare, partea sentimentala isi cere dreptul la visare. Cand cea din urma isi traieste fericirea, rationalul, in multe cazuri i-o refuza sfidator obligand-o sa isi ia din nou bocceluta cu dezamagiri trimitind-o intr-o noua ratacire pe drumurile nefericirii. Probabil exagerez ceea ce simt ca nu ma lasa sa zambesc atat de des cum as vrea, dar deh, ce altceva as putea face? Unele focuri nu se sting decat dupa ce au fost atatate pana au devorat tot ce ar fi putut fi devorat. Apoi urmeaza linistea. Chiar daca peisajul pare trist dupa, insingurat de ramasitele a ceea ce a fost, pamantul, amestecat cu cenusa e sfaramicios, ingreunand oricare pas, cerul pustiit si el de pasari ce refuza zborul pe fundaluri gri nu pare sa detina raspunsuri la strigatele mute ce il sagetau purtate de flacarile de la temelia lui, e totusi liniste.. E totusi liniste...
Rabdarea e o calitate.. Rabdarea e o calitate? Rabdarea e o calitate intr-o lume nerabdatoare? Da, pot sa fiu si rabdator, dar daca ceea de ce imi pasa cel mai mult nu imi ofera nici macar o mangaiere trecatoare, iluzie a unei promisiuni viitoare, daca si atunci cand incerc sa ma schimb in cel ce ar putea fi mai fericit nu pot merge pana la capat, daca nici mirajurile nu ma multumesc, cum mai pot avea rabadare?
Poveste: Era odata o fata ce visa la tandretea, frumusetea, destoinicia, curajul, agerimea, calul alb, punga de galbeni imbelsugata, camera cu trofee tapetata cu capete de dragoni, grifoni si alte asemenea, pe scurt perfectiunea unui cavaler. Pentru el, ca dar de nunta, a decis sa isi pastreze fecioria, un sacrificiu neinsemnat pentru un asemenea cavaler. Se intampla insa, cum se intampla in orice veac intunecat, ca barbarii sa aleaga ca scena de desfasurare a activitatilor lor de barbari taman satul ei. Ca orice barbari respectabili, acestia dau dovada de un zel iesit din comun in aplicarea meseriei si pe langa molestari, atat verbale cat si fizice(unele dintre acestea degenerand accidental in omucidere), jaf, profanat zei, injurat de mama-dumnezei-isusi-sfinti-sarbatori legale-cepe-gatzi de mama-etc sateni, organizat concurs de dartz pe fetele acestora(sageata de dartz nu fusese inca descoperita asa ca se folosea, simplu si inventiv, scuipat), stricat jucariile la copii -revenind- dumnealor se decid sa violeze si niscaiva fete, preferabil fecioare ce se pastreaza pentru un cavaler tandru, frumos, destoinic, curajos, ager, cu cal alb(poate fi chiar si negru), punga de galbeni imbelusgata, camera de trofee tapetata cu capete de dragoni, grifoni,barbari si alte asemenea. Dupa ce barbarii isi muta petrecerea in urmatorul sat, fata noastra(devenita peste noapte a tuturor) privind cu ochii goi si mai putin virgina ca ieri la fumul ce se mai ridica inca din casa ei, la ramasitele ferestrei de la care privea spre stele visand la cavalerul ei isi aduce aminte terifiata de cele petrecute. Isi aduce aminte cu cata brutalitate o smulsesera de langa ai ei, cum ii insangerasera, cum o tarasera in mijlocul satului si incepusera sa isi bata joc de ea. Isi aduce aminte si rasetele batjocoritoare, dar totusi de o sinceritate induiosatoare, a consatenilor pe seama ei. Isi aduce aminte de glumele acide suierate in hohote zguduitoare de ras la adresa ei de catre cele violate a caror revolta s-a dovedit, dupa zambetul salbatic de satisfactie, doar nemultumirea talmudica a lui Lilith sub asaltul vanjosilor Adami. De altfel fetele, desi intr-o pozitie incomoda, pareau ca se imprietenisera destul de repede cu turistii. Acestia purtau greul discutiei si din cate se pare, desi nu s-a confirmat niciodata, ca intrebau drumul catre urmatorul sat-tinta. Fetele le confirmau acestora banuiala drumului prin "Da, da,da"-uri consecutive si raspicate, prin aprecierea distantei de mers prin "Mai mult,mai mult,mai mult"-uri rostite hotarat. Pareau destul de prostuti barbarii, intrucat , din cand in cand cel caruia i se explicase, probabil neintelegand bine drumul, isi chema prietenul ca sa intrebe el de directii. Si fetele incepeau, increzatoare ca de data asta vor fi intelese, din nou cu "Da,da,da-uri" si "mai mutl,mai mult,mai mult-uri" din ce in ce mai entuziasmate. Tot satul, in toiul vandalismului si-a facut insa timp sa rada dispretuitor de ea pentru ca strigase, speriata de pierderea darului de nunta, ca va suporta violul asa cum o fac pederastii. Acum isi pierduse si onoarea, iar satenii o dispretuiau.
Morala: Degeaba incerci sa pastrezi ce e frumos in tine daca la un momentdat te fute cineva pe la spate...
Ps: Morala as fi vrut sa fie alta, da' nu era sa denaturez adevarul istoric doar de dragul de a o schimba...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)