Inca in viata

Bah, da a fost un weekend interesant si un pic mai lung decat de obicei, intrucat a inceput de vineri. Dupa ce vineri seara am avut placerea de a bea la ziua Elenei, tzop, sambata seara am iesit ,din nou in Piranha, sa sarbatorim ce altceva decat inca un sarbatorit. Si l-am sarbatorit. Ce-i drept mai cumintei si mai potoliti decat de obicei si asta pentru ca noi, astia din camera nu suntem pe aceasi lungime de unda cu cei ce sedeau cu noi la masa. Cu alte cuvinte, nu am mai ras ca prostii. Si ce facem noi cand nu radem ca prostii? Ne plictisim.. Si ce fac eu cand ma plictisesc la bere? Ei bine, cad sub aceleasi furtuni ce nu se-ndura sa ma paraseasca... Drept urmare, mi-am luat iar berea la subbrat si am iesit la o plimbare prin campus. Si am fumat si am baut si m-am simtit ca dreaq. A doua zi, m-am trezit cu capul greu de la 9 in incercarea temerara de a-mi termina tema pana la 13.00 cand trebuia sa plec la un gratar, pentru ca hopa, o venit si cel de-al treilea sarbatorit in 3 zile. Am lucrat incontinuu la tema aia pana la, trageti aer in piept, 16:45. Si am plecat inspre gratar.Destinatia: Insula Lacul Morii. Bah, si am mers, si am mers, si am tot mers. Ca-n basme. Ar fi trebuit sa imi iau caleasca trasa de ingeri, da' nu mai aveam jaratec sa le dau sa-mbuce. Am luat insa o sticla de vin. Sarim peste cantitatea de alcool suficienta sa doboare,dupa unele estimari, respectiv ale mele, un bivol matur pe care am binevoit sa o adapostesc in pantece si va povestesc eu ce fain o fost pe insula. Timpul liber ramas intre inghititurile de bere, vin si ce-o mai fo, l-am petrecut initial in iarba, privind la un cer incapatanat de senin. Dupa ce am reusit sa facem si gratarul, in sensul ca intai am facut rost de el de la unii de pe insula, care, spre deosebire de noi, au iesit ,in ciuda oricarei logici de bun simt,"la gratar" cu gratar, m-am asezat linistit pe marginea lacului, sub rafalele de vant si m-am uitat vreo 2 ore cum apune soarele, lasand la ingemanarea malului cu valurile mici scantei jucause. Si mi-am lasat, pentru o clipa, eul romantic,visator sa iasa din coltul intunecat in care l-am zidit si unde ma intorc de cele mai multe ori doar ca sa il biciuesc salbatic. Si l-am lasat sa asculte valurile cum sarutau tarmul, sa-mi culeaga din priviri scateierile de soare somnoros si sa soarba vantul impanzit de verde. Si dupa ce soarele o bagat somn, i-am dat doua palme eului meu visator si l-am zidit la loc(n-o comentat nik, o vazut si el ca-s beat si n-are cu cin' se intelege) si am plecat si noi spre casa, pardon carciuma, cum altfel decat pe jos. In vesnica Piranha ne-am oprit la vesnicul Stejar. De rezistat, am mai rezistat decat pana la 00:30, cand s-or gandit fetele ca au pofte de tequila si mie mi s-o rupt firul. Si o fost o dimineata de luni apasatoare. Si mi-am promis, ca acum o saptamana, ca acum 2 saptamani, ca acum ,aah, ca acum, sa o las mai moale cu licorile, ca saracii mei neuroni crek s-au ascuns in colturile intunecate ale craniului meu, speriati de genocidurile ce ii pasc.

Haina-l face pe om

Atentie acest articol e plictisitor, partea interesanta sa gaseste mai jos, mult mai jos si este marcata grosolan cu bold.

Azi, acum ar trebui sa ma apuc de tema la asc. Dar neah. Intai scriem nitzel pe blog. Avem ce, de-aia.
Ieri, ba nu, incepem cu alaltaieri. Alaltaieri, lasand partea de zi cu durerea de cap pe care am acoperit-o cu ultima postare, a fost o zi interesanta. Am plecat pe la un 6 de la serviciu ca trebuia sa ma intalnesc cu un prienten care a plecat ieri in state. De ce a plecat el in state? Ei bine, una la mana pentru ca poate, doi la mana pentru ca poate, si trei la mana ca sa se-ngroape in junk-food. Am stat la o bere(o nu e niciodata "o"), o pizza(in cazul de fata 0 este "0") si o groaza de povesti, aiureli, patanii, glume, etc, etc.. Sarim putin in timp, pe la un 9 cred, cand eu tocmai ajung acasa.. Ma asez la masa pun status de geniu neinteles si il salt pe un coleg la o bere(inca o data o nu a fost "o"). Si da-i iar in povesti, frustrari provocate de facultate si alte chestii care le stau bine unor studenti la calculatoare. Am vorbind la un moment dat despre cum eu am fost destul de geniu asa de felul meu, dar sistemul mi-a frant aripile cunoasterii-ah, sublim mai sunt- dar despre asta altadata. Am ajuns acasa pe la un 11 jumate, mi-ai verificat invitatiile la bere, adik niciuna, si am pus-o iar de-un chatuit. Cu cine altcineva decat cu J, cum altfel decat pornind de la statusul meu(ala de geniu neinteles coborat cu forta din sferele cunoasterii printre simplii muritori). Pe la 12 jumate am iesit din nou la o bere(de data asta o chiar a fost "o") si inc-o pizza.
Tin sa precizez ca L, partenera de bere, a avut ca de obicei cand iese cu mine, "the time of her life". Ce-i drept suntem destul de des pe aceasi unda, iar eu is cel mai al dreaq de simpatic uneori. Ce sa mai, a fost o zi plina.

Ieri, trebuia sa fac tema la asc, motiv pentru care nu m-am dus la serviciu.. M-am trezit iar pe la 9 si n-am mai putut adormi si am cam cascat toata ziua. Am tot tras de tema aia toata ziua si in cele din urma am dovedit prima parte din ea. Seara am iesit in piranha ca a fost ziua prietenei sefului. Ca de obicei eu am fost punctual, ceilalti nu. Si asa se face ca vreo juma de ora am fost doa r eu cu ea si conversatia, contrar asteptarilor, a scartait din toate aa..aaa...cuvintele. Au ajuns si ceilalti numa' ca eu eram deja in starea mea de spirit(se pare ca tre sa ma repet, de geniu neinteles). S-au mai risipit totusi valatucii de tacere din jurul meu. Si a fost Stejar si a tot fost.. In cele din urma, ne-am ridicat de la masa si baietii au hotarat sa mergem in club. Asadar am mers.. Intai in Suburbia si apoi in A. Si acum, de ce am pus titlul asta articolului? Pentru ca, hopa, eu nu am putut sa intru in niciunul dintre ele ca aveam pantaloni de traning. Iara m-a miscat profund empatia ce se revarsa asupra mea, cand P a zis ca nu mai merg nici ei in club. M-am vazut insa nevoit sa ii dau doua palme verbale si i-au venit mintile la cap. Si am chemat taxi.. Cat am asteptat taxi-ul m-am razmat de un ciot de ciment ce se itea din fatada A-ului. A iesit bodyguard-ul din A la mine sa imi spuna sa ma mut. M-am uitat la el, i-am zis pe tonul lui "esti fericit acuma?" ca astept un taxi. El era cel care nu ma lasase sa intru in A. M-am ridicat totusi. S-a ratzoit la mine ca "E un lucru elementar, sa nu te duci cu traning in club. Nici in Regie, in Maxx nu te lasa sa intri imbracat asa". Si eu tzop cu nuca in perete:"In Maxx? Am fost asa imbracat."La care el o tinea pe-a lui. Ba mai mult ca da el telefon bodyguardului din Maxx sa imi arate el mie ca eu sunt prost si ca sub aspectul de frigider cu muschi zace o inteligenta vie, chiar dak destul de lenesa si somnoroasa. Ba mi-a bagat-o cu infatuare si pe aia cu "sunt bodyguard de nush cati ani". L-am lasat in pace, in fond nu puteam sa il bat chiar asa in fata celorlalte maimute purtatoare de muschi si sa ii distrug cariera in momentul in care i-ar fi izbucnit lacrimile. In sfarsit am ajuns acasa...
Aici, aici e partea interesanta:D
Si dimineata de azi a fost una interesanta.. Stiti visele alea cand esti semi-adormit si ti se intampla ceva frumos si tu te chinui sa nu te trezesti si de la un punct in colo nu mai lasi subconstinetul sa se joace si intervi tu si te conduci catre happy-end? Eh, ceva aproxiamtiv m-o lovit pe mine de dimineata. Visam, visam si tot visam. Si tzop, la un moment dat ma trezesc pe-un pat cu o pustoaica simpatica(ea exista si in realitate si am vazut-o de 2 ori in ultimii 2 ani si ea a avut un crush pentru mine odata, si eu nu am avut pentru ea si ea acum a crescut mare si e ditai bunaciunea si in fine). Noi tot vorbeam acolo, stiti, genul de discutie pe care o porti cautand momentul sa faci primul pas. Al dreaq subconstient, face misto de mine si ma pune si in vis sa treasca sa vrajesc fata. Nu putea sa fie si ea moarta dupa mine din start? Ea statea intinsa pe pat si eu o admiram si la un moment dat mi s-au oprit privirile pe sanii ei. Moama, da ce sani avea.. Din aia indrazneti si jucausi sub tricou, de ti-e drag de ei de nu mai poti si i-ai lua in brate si nu le-ai mai da drumul, si din cand in cand le-ai saruta dragastos nasucul roz:). Asa..si la un moment dat o sarut languros. Eh, atat i-a trebuit. Eu eram intins pe spate si ea a sarit pe mine. Nush cum dreaq de priveam de deasupra, dar vedeam arcuirea perfecta a fundului, sanii cum tremurau nervosi sub bluza, parul cum i se agatase intr-o buza si cate si mai cate.. Cand am spus ca e bunaciune, si tineti cont ca eu is al dreaq de pretentios, ganditi-va ca, si tin sa ii multumesc cu aceasta ocazie, subconstientul meu a mai facut cateva retusuri chiar pe placul meu. Asa, aucm eram iar in mine, adik eu in mine, adik nu mai priveam de-asupra, ca parea un pic pervers. Si ea, deasupra mea, mi se taiase un pic respiratia, se apleaca si incepe sa ma sarute. Da sarut din ala frantuzesc de-i simteam limba pe gat. Si lung, lung, lung... Tot decorul devenise doar scena bataliei ce se dadea intre limbile noastre. Simteam pubisul ei pe pubisul meu, piele flamanda pe piele flamanda. Si deodata tzop, sare de pe mine in dreapta, se intinde lenes in pat, devine mai telurica, imbujorata la fata si atat de inocenta... Si mie mi-e teama ca, prin indiferenta mea, prin insusi felul meu de-a fi, intr-un viitor apropiat am sa o ranesc. Dupa ce m-am trezit am ramas cu o mare intrebare. Bah, cum plm, in visul meu,da,in VISUL MEU, nu am sarit pe ea, nu i-am sfasiat hainele cu dintii, nu am posedat-o salbatic?(sau ea nu a facut asta) Nu, la mine actiunea s-a taiat brusc si am ramas ascultand-o cum imi spune ca se simte atat de bine cu mine si nu mi-a ramas decat sa ma uit la ea si sa ma apuce duiosia si sa culeg inocenta de pe trupul ei transpirand de emotie. Ehe, as fi avut cateva de discutat cu Freud. Da si dak mi-o baga pe-aia cu complexul Oedipian, il plesneam de nu se vedea.
Ps: Fetelor, dak mai aveti de gand sa pasiti in visele mele, acum ca ati vazut ca is destul de anoste, lasati la intrare retinerile si mai ales hainele ca se pare ca nu-s in stare nici in vis sa va scap de ele, si sa nu care cumva sa nu terminam ce-am inceput, ca altfel ne suparam si nu uitati e visul meu si s-ar putea sa redevin stapan pe el.
Pps: Perversi mici ce sunteti, v-a dezamagit finalul?:P

Incapabil sa lucrez

Ma simt un Atlas, dar unul batran si cu genunchii subrezi. Si pentru ca norii azi sunt multi si grei, cerul e si el cum altfel decat greu. Nu-s bun de nimic, ma doare capul si a dreaq treaba azi mai am si de facut un multi-threading in c#. Si incep sa am impresia ca persoana mea multilateral talentata chiar nu acopera aria asta. Dar deocamdata dau vina pe oboseala asta care ma macina de nu mai stiu de mine. De ce sunt zobosit? Pentru ca aseara am plecat de la serviciu direct la Biblioteca sa beau 2 beri. Lucru care a adus in plus fata de logoreea mea obisnuita si la fel de obisnuitul meu neastampar de dupa cateva beri. Am ajuns acasa in jur de 9 jumate, am mancat, m-am mai admirat nitzel in noul meu display de la laptop(care inca nu a cazut prada firicelelor de praf ce zburda zburdalnic in aerul aeros din camera) si am pus-o de-un chatuit. Am inceput conversatia cu R-de-abea ce-am bagat-o in lista- si hop, surprize-surprize, constat ca e la fel de aiurita ca si mine si habar nu avea cum ma cheama. Si eu am aflat cum o cheama de abia weekednul asta, dar de la col de camera, desi amandoi suntem cand ne intalnim destul de familiari... In cele din urma, dupa ce ii fac deosebita placere/onoare de a-i elucida cu cine vorbeste, o las sa lucreze la tema. Cum lista mea de mess devine din ce in ce mai anosta, intru si vb cu Juja. Si da-i, cum ne intelegem noi bine ca fosti colegi de banca ce suntem, cu doua puncte paranteza inchisa paranteza inchisa peste doua puncte paranteza inchisa paranteza inchisa. Deci. Tocmai s-a intors din Franta si cum imi promisese ca imi aduce bobo a tinut sa ma invite, cand mi-o pofti inimioara, sa trec pe la ea. Ntz.. Mare gresala. Eram, asa cum probabil am precizat si nu ar mai trebui sa o fac - sunt totusi intelegator azi cu dezordinea din capul meu-, intr-o stare fara de stare rezumata de altfel si de statusul pe care il aveam."nu am stare de nici o culoare"-stiu, stiu, pot mai mult de atat, da' uneori chiar nu vreau. Dak voi, imaginarii mei cititori, inca nu ati adormit citind, ei bine, sa stiti ca eu am facut-o scriind. Cu toate astea continuam... Pe scurt, intr-o juma de ora, deja m-am imbract si am pornit-o voiniceste pe jos inspre Sir. In fine, am baut vreo doua beri la ea, am mancat bobo, am mancat si branza de tzap din belgia- branza mirositoare a aglomeratie de ratb vara intr-un cartie marginas- si am tot povestit- cand spun am povestit, inseamna de fapt ca eu am ascultat, si ea a povestit si a povestit si a tot povestit... Dar am ascultat-o cu placere sau, atunci cand gandurile-mi s-au indreptat accidental in alta directie , m-am prefacut, tot cu placere, c-o ascult. S-o facut un 2 jumate si am decis sa o iau inapoi, mai putin voiniceste decat la venire, inspre casa, desi ma invitase, cu juma de gura sa raman la ea sa dorm. Dupa un somn de 6 ore, m-am trezit cu briza-n freza ca deh, unii se sufoca in somn dimineata dak e aerul inchis. Si am plecat cu dureri de cap de-acasa. Dureri de care inca nu am scapat, desi e 2:20. Eu banuiesc ca din cauza curentuluil, ca doar la lipsa de somn rezist ca nimeni altu'(nu, nu raper-ul ala romanesc, pe care vi-l recomand totusi cu inima deschisa si mintea incetosata). Daca ma mai aleg cu dureri de cap din cauza ca se sufoca el in somn, s-ar putea chiar sa sfarseasca astfel...

Daca uneori

Daca uneori tac fara motiv e pentru ca am doar 400000 de cuvinte la dispozitie. Daca insa ai tacea si tu pentru o clipa si ai privi in ochii ce iti par atat de tristi si ai zambi, atunci si ochii mei ar zambi. Si daca ai inchide ochii si nu m-ai mai privi, ai auzi cum zambetul tau pe corzile inimii mele canta un vals domol, tanguitor si-aducator de uitare. Uitarea a 399998 cuvinte inutile. Si ai vedea mai clar ca niciodata ca doar in tacere sufletele se ating si se scutura pentru o clipa de tarana ce le-apasa. M-ai mai vedea pe mine-asa cum sunt, asa cum nu ti-am spus c-as fi vreodata si-asa cum n-ai stiut ca as fi putut fi.
Daca uneori nu iti aud cuvintele si par absent, e pentru c-am surzit pentru o clipa sub auspiciul batailor inimii. Si daca dintre buze nu se ivesc cuvintele pe care tu le cauti sa stii ca ele nu conteaza.
Si dak uneori cuvintele-mi te dor priveste inspre buzele mele si ai sa vezi ca sangereaza.
Si dak uneori privesc in departare strangandu-te incet de mana sa stii ca ma gandesc la tine, caci nu esti tu.
Dak inca nu ti-am spus [...] e pentru ca inca pot trai fara tine.
Si daca inca nu sunt ceea ce ai vrut e pentru ca nu ai stiut sa ma asculti sau n-am stiut sa iti vorbesc...

Later Edit:
Cum se face ca ajung sa scriu uneori astfel? E pentru ca in momentul respectiv chiar stiu sa imi soptesc povesti frumoase, povesti ce le adun in mine pentru mai tarziu. Asa mi-am trait necesarul de emotii de multe ori... In plasmuiri fara chip si fara nume, dar mai putin inselatoare decat supra-apreciata realitate. E felul meu de iubire curteneasca pentru o fiinta fantomatica, fara trup sau chip, ci doar c-un zambet de copil... Trist e ca nu am simtit niciodata nevoia sa ii spun cuiva astfel de lucruri si nici nu cred ca am sa o fac, chiar iubind-o. De ce mi se pare ca cuvintele astea dulci sunt prea patetice, ca sunt sortite sa fie strivite de impactul cu aerul? Din cauza ca sunt atat de multi cei care pot vorbi astfel si totusi si doar cuvinte...? De teama ca odata rostite nu am sa mi le mai pot lua inapoi si mi-ar zgandara orgoliul in momentul unei eventuale despartiri, ramanand cu tristetea de a ma fi deschis cuiva ce acum e o straina? N-am sa ma cobor niciodata atat de mult incat sa mint ca nu am vrut sa spun,nu am simtit ce-am spus, doar pentru a o rani sau pentru a parea ca scap nevatamat si-nvingator; pentru ca atunci nu as mai fi nici nevatamat si nici invingator. Ciudat cum m-am despartit de fiecare data senin atata timp cat asta nu le era indiferent... Ba chiar le-am oferit de multe ori sansa de a continua ele mascarada dupa ce faceam primul pas . Vindecase-le orgoliul. Era ultimul lucru pe care li-l puteam oferi ca prieten, caci atata timp cat sunt cu cineva tot ce vreau e sa fie fericita. Pacat insa ca tot ce am simtit de-atatea ori a fost simpatie... Ce ma sugruma adesea e ca nu scap de acea simpatie si ma gandesc tot timpul la respectiva, parca totusi dragastos, parca totusi indiferent, constient ca o fac poate pentru ca ma simt singur si pentru ca am ratat inca o ocazie de a fi fericit... Mi-astept schimbarea...
ps: Later edit-ul a aparut din necesitatea morbida de a-mi infrana emotiile, de a-mi recarpi coconul ce ma apara de voi cei de afara.
pps: stiu ca din fraze picura la un moment dat trufia si superioritatea, dar e doar pentru ca ele ma ajuta sa ma pastrez pe mine la un loc atunci cand sunt trist, furios, nostalgic... si de altfel si pps-ul asta e doar inca o pavaza...

Delirium tremens

La o tigara pe balcon. Inca una din numeroasele pauze de munca de azi. Vorbind aiurea, nush cum dreaq mi s-o agatat de ganduri locutiunea "delirium tremens". Search pe google si stupoare. Ironic, nu-i asa?:D
In alta ordine de idei: azi vremea e-al dreaq de mohorata. Mai ales ca aseara, devorat de pofta de citit, am stat pana la 1 si m-am trezit destul de pe-alocuri nedormit si vremea pare intotdeauna mai mohorata cu ochii pe jumatate inchisi. Ajuns la serviciu, am reusit in sfarsit sa determin cauza stupida, ca de altfel mai mereu, din cauza careia am pierdut atat de mult timp aiurea. Am primit telefon de la emag si sa vezi dracia dreaq chiar au decis sa se comporte prietenos cu laptop-ul meu si i-au inlocuit display-ul(hooray!). In rest am pierdut vremea aiurea. Au venit si aia sa schimbe usa si au trebuit sa opreasca curentul pentru vreo 20 de minute.. Drept urmare, am decis, mai mult eu si Petre, sa mergem la o bere in Cismigiu. Noroc ca suntem indiferenti lumii in general si chelnaritza nu ne-a tratat ca pe niste vechi clienti ca ne dadeam de gol(am mai plecat in timpul serviciului cu Petre "pana jos" si ne-am oprit la vreo bere-2 la Biblioteca si a trebuit sa ocolim privirile intrebatoare in momentul in care ne-am intors la serviciu). Am reusit si marea performanta ca atunci cand m-am ridicat de la masa sa lovesc telefonul care era in buzunar de coltul mesei si i-am spart ecranul- cred ca se aud niste aplauze infundate undeva in spate. Intorsi la serviciu, dezamagire ca baietii si-au terminat treaba si curentul revenise asa ca nu mai puteam sta degeaba. Impresie falsa de altfel, ca datorita unei restructurari a proiectului a trebuit sa astept dupa ceilalti. In plus, saritor ca-ntotdeauna, - o mica pauza, Lucian tocmai a spart un pahar:))- m-am apucat sa strang dupa aia. Am dus toate ramasitile usii vechi la ghena, fara sa uit insa sa ma intep intr-o aschie. Dupa aia mi-am reciti cu o placere un pic confuza blogul si am renuntat la ideea de a sterge articolele mai vechi. Acum astept curios sa vad cum va continua ziua si cred ca si voi, imaginarii mei cititori, faceti acelasi lucru. Ce sa mai, am o viata al dreaq de interesanta. Am zis!

Vand 'eftin

Pentru toti stiutorii de mine. Imi vand tristetea la taraba. Ieftin. Nu sunt bulangiu si nu va mint ca ar fi cine-stie-ce pentru ca oricum voi intotdeauna pare sa-mi cunoasteti marfa mai bine decat mine. De ce? Si cum? Ce-ntrebari puneti si voi... Atoatecunoscatori, chiar se putea sa nu ma stiti atat de bine, doar slab si gingas cum sunt nu ma pot ascunde ochiului de sauron ce va troneaza-n frunte. Dar vai, ce baliverne indrug si eu, in loc sa imi vand marfa. Deh, asa sunt vanzatorii de sentimente, guralivi. Dar poftiti, poftiti. De ce sa priviti cu atata interes doar de la distanta. Poftiti mai aproape si infruptati-va. Nu ratati oferta, doua la pret de una. Deh, tranzitia asta... Nu se mai vinde ca pe vremuri si parca nu prea se mai gaseste marfa de calitate. Ehe, in tinereatea mea se gaseau sentimente la tot pasul. Acum tre sa sap adanc, cu grija si cu teama. Ati fi surprinsi de cate ori nu am ciobit comoara lovind prea adanc... Si ce dezamagire uneori. Sunetul de lopata izbind comoara vibreaza in tot trupul, il moleseste, il acapareaza,il consuma. Si grabnic sa scoti totul la lumina, ramai perplex, mut, cocosat sub disperarea ce te cuprinde cand vezi ca e doar o conserva veche. Unii au innebunit sub povara acestor dezamagiri. Sunt unii care s-au imbogatit. Tre doar sa stii unde sa sapi. Se spune ca sub clar de luna, acolo unde urla lupii sunt cele mai stralucitoare comori. Dar astea-s povesti... Ehe, dak ar fi fost asa, as fi fost bogat acum. De cate ori nu am insotit lupii suri inspre izvor, i-am mangaiat si le-am soptit din tainele lumii ce e-n mine. Stii, uneori, noaptea cand ii aud urland, stiu ca ma chema. Dar nu ii mai urmez in padure. Acum imi e teama de ei. Odata era sa ma sfasie unul dintre ei. De-abia am scapat din labele diavolului. Noroc cu fata cu par argintiu. Stii, se spune ca bantuie padurea in cautarea singuraticilor, aparandu-i de prea plina infratire cu lupii.. Pe cei raniti ii oblojeste si le ofera sarutul vietii. Celorlalti le arata doar drumul iesirii din padure. Dar nu de putine ori calatorii, dezamagiti de lumea asta se intorc si se inhaiteaza iar cu lupii. Sau poate unii o fac doar pentru a primi inca un sarut... Stii si despre cei infratiti cu lupii se spune ca odata ce-au gasit singuri drumul la lumina, vor primi fericirea si libertatea zeilor. Bine-ar fi sa fie-asa. Asta ar insemna ca si eu... Dar ce tot indrug atata? Oare sa fie ziua mea norocoasa? Poftiti, poftiti, nu va sfiiti. Vad ca nu sunteti foarte hotarat, ca va coditi. Sau se poate sa va fi hotarat deja si eu cu vorbele mele fara sens nu va las ragaz sa imi spuneti ce place sufletului dumneavoastra. Spuneti, dar spuneti odata. Stiti, de obicei nu sunt asa insistent, dar... negustoria asta nu mai merge ca pe vremuri. Dar v-am mai spus asta. Am sa tac. Spuneti doar ce va doreste inima, nu va mai coditi atat.
-"A, as, as vrea sa vand asta"

Secret glances - Dragoste in vremea holerei

Astaseara dornic de ceva sentimente inaltatoare am decis sa ma uit la "Dragoste in vremea holerei". Din sentimente mai putin inaltatoare m-am hotarat sa scriu despre sublimul film care este. Asteptari mari, asa cam ca atunci cand am dat la poli, dezamagiri si mai mari, continuand ideea, cam ca atunci cand am si aflat cu ce se mananca politehnica.
Nici nu apuc bine sa ma sui in pat, sa ma asez comfortabil, intr-o cat mai savuroasa savurare(!sic) a filmului, ca, vb lui jiji, pac-pac, Juvenal moare, Florentino se strecoara de langa America(parca), se baga in seama cu Fermina, e respins si incepe povestea lui. Dau sa ma dau jos(inca o data !sic), derulez inapoi, si dracia dreaq, toate astea chiar fusesera concentrate, comprimate, adunate,asfixiate, abuzate in 2 minute. Pe undeva inspre sfarsitul filmului se reia scena si de acord ca ar fi fost stupid sa fie una lunga, dar de asta fac scenaristii scoala(sau nu?). O sa observati ca o sa ma leg doar de prima parte a filmului...asta doar pentru ca la un moment dat chiar am renuntat sa caut nod in papura filmului.. deci: domnisoara Fermina nu e nici pe departe asa angelica cum o imagina G.M.(aka cea mai ce din tinut), lucru important pentru mine, ca prea le pica astora fatza cand o vad, de saracii nu isi mai revin tot restul vietii. F si F nu par atat de tineri la inceput pe cat ma asteptam, lucru iar important, ca doar pe astia tineri ii duce capul sa se indragosteasca in felul asta. Si din nou totul se misca cu viteza unui melc ce piloteaza un F16 si saracul privitor nu apuca sa desluseasca framantarile personajului personal(cititi cartea si vedeti la ce ma refer). Si in pana mea, ce s-a intamplat cu vioara? Nu acoperea bugetul onorariul unui profesor de vioara? Sau chiar nu a putut face respectivul mai mult din actorul ala si saracul regizor era atat de terorizat de dublele trase cand canta ala la vioara incat a decis sa nu mai incerce si sa le scoata din film? Ca idee, tanguirea viorii alieia e ditai simbolu' in carte si asta era partea care chiar imi doream sa o vad
Singurul personaj care e intradevar bine conturat si care chiar mi-a placut e Lorenzo Daza. LD cu aparenta lui sfiosenie in fata celor mari, cu sangele lui iute, cu emotia lui induiosatoare in momentul in care Urbino o curteaza pe fie-sa si astfel ii poate asigura viitorul, cu stangacia rezultata din conditia lui de om simplu ce nu-si poate invinge originile intr-o societate careia nu-i apartine, si nu in ultmiul rand cu cruzimea si nesupunerea lui in fata legilor-fie ale societatii, fie ale lui Dumnezeu- ramane cel mai expresiv, veridic si plin de viata personaj. Mie chiar mi-a fost simpatic:). Mai imi place scena in care Fiorentino alearga dupa trasura cu care Fermina pleaca in lunga-i calatorie si ii cade palaria, dar nu schiteaza nici un gest pt a se intoarce dupa ea - asa cum ar fi impus cliseele hollywoodiene. Imi place, dar asta e meritul cartii si din nou filmul dezamageste un pic in ecranizare, cand, odata intoarsa din lunga-i calatorie, Fermina il intalneste pe Fiorentino si il reneaga aproape simultan. Imi place cruzimea, violenta cu care femeia isi "exileaza" iubitul doar pentru ca el nu corespunde imaginii mai putin telurice pe care ea o zamislise(ce sa mai, iubire curteneasa sfarsita prost:) ).
Ca incheiere, filmul ramane sub semnul grabei de a prezenta faptele relevante ale cartii, al stangaciei cu care e facuta asta, al jocului prea putin expresiv al actorilor, al intelesurilor ce nu se lasa deslusite datorita grabei si a stangaciei de care vorbeam, singurele lucruri care il salveaza cat de cat fiind prestatia lui Lorenzo Daza si peisajele.

ps: era sa uit una dintre cele mai mari dezamagiri: in momentul in care Juvenal moare, cuvintele lui, "Doar Dumnezeu stie cat te-am iubit" sunt private de inteles, isi pierd puterea si mor odata cu el in, sunt nevoit sa ma reped, graba de a relata, si doar atat- a relata-, faptele din carte

pps: personajele, chiar si cele din inalta clasa, care ar fi trebuit sa fie "infofolite" de cultura, vorbesc atat de prost engleza... si exceptia ramane Lorenzo Daza, caruia acest fapt ii mai adauga inca o nota de credibilitate

ppps: intre timp, mi-a trimis mama cartea si am recitit finalul si am mai scapat un pic de gustul amar pe care mi l-a lasat filmul. ba mai mult m-a reapucat pofta de citit:)