Ciudate vise II

Ea-i privea zâmbind somnul întrebându-se ce vise i se zbat sub tâmple. Somnul o învălui în curând.
El îşi deschise ochii, se ridică grijuliu să nu o trezească. Făcu un pas în faţă şi mângâie scoarţa copacului ce răsărise în faţa lui. Copacul tresări. Părea să-l recunoască. Părea bătrân, părea să ştie multe, iar tumultul veacurilor, zbaterea omenirii al cărei joc îl privise încă de la început îl învăţaseră să fie circumspect în privinţa mănuchiului de oase, carne şi suflet ce nu ştia să îl asculte. Pe el însă îl primi cu o afecţiune uimită, ca pe un fiu întors de pe front şi de la care nu mai primise veşti de multă vreme. Crengile se aplecară asupra lui şi îl învăluiră într-un cocon de frunze. Se lăsă purtat la baza uneia dintre ramuri şi începu să-i şoptească scoarţei. Atunci când se oprea, copacul îi răspundea prin foşnetul de frunze. Aveau să-şi povestească multe, căci anii singurei lor întâlniri, în chiar ultima lui zi în ceruri, zăceau în negurile unei lumi încă neterminate, când scoarţa copacului străbătea fărâma de eter, iar rădăcinile sale erau leagănul Gheei. Vocea lui era slabă, tremurândă. Păreau amândoi stingheriţi. El părăsise demult grădina eternităţii şi era pentru prima oară când se întâlneau în afara ei, în prea telurica lume stăpânită de tanagre. Copacul resimţise dureros surgiunul celui dintâi dintre cei puri. Căci dintre toţi copiii eternităţii el, cel dintâi, era desăvârşit, prima răsuflare a divinului asupra lumii, prima şi cea mai liberă scânteie a începutului. Îi zărise zborurile avântate, bătaia aripilor zvâcnind deasupra lumii şi scuturând cuvântul Lui asupra ei îmbogăţind-o, reînnoind-o, dându-i sensuri ce nici măcar El nu le-ar fi bănuit. Se oprise odată din aste zboruri la rădăcinile lui, fără să fi fost obosit ci doar pentru a privi asupra lumii, cuprins de visare şi adoraţie a creatului. Îşi scuturase aripile de neînţelesuri şi se răzmase de copac. Aripile i se înlănţuiseră în jurul trunchiului, iar cu fiecare gând al lui, strânsoare-i devenea din ce în ce mai puternică, încât începuseră să-l doară. Aripile-i crestau scoarţa din ce în ce mai tare, până când copacul a început să simtă fiorul unui dor asiduu, iar sângele lui fierbând de altă fiinţă, picurându-i din aripi, a început să se înfiripe în seva copacului. El, copacul, simţea că zborul celui dintâi şi lumea ce se năştea sub el erau închinate unui singur dor ce avea să străbată veacurile ca un strigăt surd izvorât din chiar însăşi inima lumii, strigăt căutându-şi calea spre un singur suflet. A înţeles că însuşi Dumnezeu, uitat, pentru prima oară, fusese învins, întrecut de propria creaţie. A urmat apoi izgonirea ei, căci el era încă cel mai de seamă înger, iar lumea se năştea atât de altfel de frumos sub condeiul zborurilor lui. El a ales să-şi nege menirea şi să o caute, în lumea pe care el însuşi o desenase anume pentru ea, pe cea care îi subjuga, atât de dulce, simţirea. Au urmat veacuri multe şi în fiecare dintre ele, căutarea lui fusese zadarnică. Aceste veacuri se aşterneau acum în cuvintele lui şoptite.
Buzele i se mişcau într-un dans din ce în ce mai molcom până ce cuvintele încetară să se mai nască. Copacul, şoptindu-i regăsirea ei, îl învălui din nou în aura de frunze şi îl aşeză pe pământ. El duse mâna la spate si scoase un stilet purtând urma multor veacuri. Îl strângea cu putere în mână, iar strălucirea acestuia se înteţea odată cu strânsoarea lui. Mângâie încă o dată scoarţa ce tremura sub atingerea lui, o sărută. Ochii lui, secaţi de multe veacuri, se revărsară într-un şuvoi strălucitor. Se aşeză în genunchi, îmbrăţisă copacul pentru ultima oară şi înfipse stiletul în trunchiul lui. Acesta tresări, dar nu se împotrivi. Durerea lui mută şi dezlegarea de eternitate, de el, erau menirea lui acum. El se aplecă şi sorbi cu nesaţ sângele ce năpădise scoarţa. Şi aripile-i se năşteau din nou. Se întoarse spre ea. Era mai frumos ca întotdeauna, iar ochii de un negru aprins îi purtau, în spatele a două scântei de început de lume, hotărârea şi fericirea sfidării voinţei Lui, uitarea şi-nfrângerea şi teama Lui. Îi luă palmele într-ale lui, îi şopti despărţirea la ureche şi-apoi se avântă în zbor săgetând un cer ce se împotrivea.
Ea se trezi speriată. El se trezise de ceva timp şi o privea neliniştit.

--Va urma--

Ciudate vise I

"Cu drag, femeii din mine, ţucao-ar tata de intelectuală sensibilă care este"

Cerul, destul de întunecat, era pustiu de păsări. El se plimba îngândurat. În dreapta lui, în joacă, ea încerca să îşi sincronizeze paşii cu ai lui. Era veselă, deşi un pic îngrijorată de tăcerea lui. Se obişnuise însă cu timpul cu tristeţea ce îl învăluia uneori, atât de fulgerător. Îi plăcea când era vesel. Îi plăceau glumele lui, chiar şi ironiile. Îi plăceau pentru că le făcea privind-o întotdeauna cu simpatie şi zâmbind. Şi atunci simţea un fior cald străbătând-o, îşi ferea privirea de a lui şi zâmbea un pic stingherită. El îi apuca bărbia tandru, întorcându-i capul, iar apoi o privea insistent în ochi, ea simţea că obrajii îi iau foc, iar apoi el se apleca deasupra mesei şi o săruta liniştitor. Când era însă trist îl plăcea şi mai tare. Ochii lui negri scânteind a nostalgie priveau visători în gol. Umerii îi erau un pic aplecaţi, obosiţi a renunţare, iar paşii-i păreau să atingă timid pământul. Îi părea atunci doar un copil cu doruri multe. Şi simţea că ar fi vrut să îl strângă la piept, din ce în ce mai tare, să se joace în părul lui şi să îl sărute pe tâmple şi apoi să îl lase să adoarmă în poala ei, iar ea să rămână să îi vegheze somnul. Speriată că ea ar fi fost cauza, îl întrebase la început, în astfel de momente ce avea. El îi răspundea însă mereu absent că nimic şi apoi îi prindea vârfurile degetelor în palmă şi le strângea energic, ca şi cum s-ar fi trezit brusc din visare. Revenea apoi însă în starea lui. Se despărţeau tăcuţi. A doua zi el revenea senin.
Azi ar fi vrut să îi povestească cum se întâlnise cu vechea ei prietenă şi cât de bine se simţise, cum râseseră amintindu-şi de păţaniile copilăriei, cum s-au regăsit după atâta timp prea puţin schimbate şi visul ciudat ce-i fulgera nopţile prietenei ei în ultimul timp. Ştia că el ar fi încercat să o asculte, însă curând ar fi căzut pradă gândurilor ce îl subjugau. Vântul călduţ începuse să adie şi să smulgă frunzele înlănţuindu-le într-un dans ciudat. Una dintre ele i se aşezase pe umăr, însă el nu o băgă în seamă. Nu avu nici o reacţie nici când ea i-o alungă de pe umăr. Îşi continua plimbarea. Ea era în continuare veselă şi se juca cu o suviţă pe care o tot răsucea în jurul arătătorului în timp ce privea la jocul copiilor. Şi el îl privea, însă nu ca de obicei, fără să zâmbească, iar ochii nu îi mai erau luminoşi. Ea îi sări în faţă. "Hei străine!Trezeşte-te din visul tău cu prinţese! Ai una pe care trebuie s-o salvezi de plictiseală!". El se opri, îi îndepărtă bretonul, apoi îşi plimbă degetul mare pe conturul obrazului ei, oprindu-l pe buza ei, iar apoi îl lăsă să se prelingă încet în jos. Se aplecă apoi asupra ei şi o sărută prelung. Ea simţi gustul un pic sărat al sângelui lui. Se retrase un pic şi îl privi îngrijorată. În timpul plimbării el îşi muşcase buzele, însă ea nu observase. Ochii ei purtau vălul unei întrebări. El o luă de mână şi o purtă înspre o bancă ferită de privirile celorlalţi de gardul viu. Era în continuare tăcut. Ea se aşeză prima. Apoi el. Părea atât de obosit... Îşi aşeză capul în poala ei şi se ghemui pe bancă. Adormi repede. În somn zâmbea. Părea fericit. Şi ea era fericită...

Va urma...

Spam

In ultimul timp m-au spamat astia de pe grupul facultatii de nu mai stiu de mine. Asta pentru ca e nevoie doar de o scanteie pentru cei care au intotdeauna ceva de spus sa isi dezlantuie enervanta logoree. Asa ca am dat urmatorul mail:

Subject: Era odata un student
From: Moi
Text:
Mdea.. chiar era odata un student. Si studentul respectiv avea, culmea dreaq, o casuta de mail. Si lui ii placea ca in casuta lui sa fie ordine, ferind-o pe cat posibil de spammeri.
A facut insa o gresala fatala. S-a inscris pe un grup care credea ca ii va fi util. Nu mica ii fu mirarea cand observa ca in curand casuta lui de mail devenise neincapatatoare sub asediul unor vorbe sarace, ganduri la fel, glume atat de fine incat ii era imposibil sa le inteleaga sau sa rada, chiar si fortat, si orice alta insiruire de cuvinte fara alt scop decat acela de a avea ceva de spus. Studentul a incercat masuri extreme, sufland in aripa reginei furnicilor pe care o ajutase candva. Aceasta a aparut, insa i-a spus ca "Pana mea de regina a furnicilor, eu ce sa-ti fac dak esti prost si te bagi pe astfel de grupuri? E peste puterile mele si ale suratelor mele sa te ajutam! Cand o sa ai si tu cereri realizabile, asa ca Fat-Frumos, cheama-ma si voi veni, la la la la la la- zise ea luandu-si zborul in timp ce fredona melodia". Stundetul a mai incercat si cu corbul, pestele, taunul si cam ce animale erau datoare la el. Toate insa au dat din umeri, aripi si alte organe in semn de neputinta.
Acum studentul se gandeste destul de serios sa se retraga de pe grup, astfel incat sa aiba si el putina liniste.
Mai intai el propune sa se faca eventual un forum pentru cei (atentie urmatorul cuvant poate avea conotatii indecente; nu este insa cazul intrucat studentul nu a folosit cuvant de legatura aici in locul parantezei) slobozi la gura.
Apoi el propune ca banurile sa se imparta temporar si pentru cei care vorbesc aiurea* ca el e deja cam satul de tot spamul asta.

*si acest mail poate fi incadrat in aceasta categorie.

ps: Medicul sau psihologul dumneavoastra va pot ajuta sa va lasati de spam!
pps: Studentul a trimis acest mail, doar de dragul de a vb/scrie si el aiurea, ca astfel sa simta in sfarsit apartenenta la acest grup! Am zis!


S-o gasit un destept sa imi raspunda. Acelasi cu care mai avusesem o altercatie verbala pe grup si in anul I.
Na poftim raspuns:
From: Idiot
Subject: [Re...]
Text:
Aaaaa, m-am prins. Tu esti cumva tipu` care a scris povetze si atunci
cu ELTH :)) Imi era dor =))
Si pana la urma ce a facut studentul ? S-a dus la psiholog ? A reusit
sa se lase de spam ? S-a sinucis ? A comis incest ? Si-a omorat rudele
de grad <=9 ? Ai lasat povestea neterminata, sper ca nu asa faci si cu fetele :(
Hai continua acum . . .

Moi s-o simtit dator sa raspunda
Subject:[ReRe...]
From: Tot moi
Text: Acelasi student a primit reply arogant in minutele urmatoare apasarii botonului "Send". Nu se mira sa vada ca acesta venea de la cine altcineva decat spammerul "cel mai number one si seful tuturor" la care e deja o chestie obsesivo-compulsiva sa impartaseasca din grandioasa lui filosofie de viata si celorlalti studenti mai "small minded" astfel incat acestia sa poata pasi mai sigur in viata. Pentru ca el stie tot ce misca in it, economie, marketing in Romania si tre sa ne explice si noua cum sta treaba. Induiosat de grija spammerului pentru ceilalti studentul a acceptat sa decada in proprii ochi raspunzandu- i acestuia. Tinand cont de faptul ca replyul se termina cu ziditorul de statuie "Hai continua acum...",care da impresia anticiparii reactiilor studentului, dar si detasarea de nimicnicia acestuia, probabil spammerul isi topaie fericit dansul tribal in jurul cazanului. Na ca studentul mai facu un om (pardon, Om) fericit. Ce nu intelege studentul, in afara glumelor cocalarului, e "de ce pana lui, spammerul nu e in stare sa scrie un mail fara sa atace pe cineva sau nu o face subtil?". Raspunsul:"Pentru ca nu-l duce tavanu' la mai mult!".Studentul nu e atat de stupid incat sa se lege de penultima ragaitura(pardon, fraza) a cocalarului, intrucat ar cadea si el in penibil. Prefera sa lase cocalarului sansa sa presteze aceasta arta pe care a dus-o pe culmi nebanuite, fiind singura de altfel pe care, parerea mea umila, o stapaneste si care de altfel il face special.
Acesta este ultimul mail pe acest thread al studentului, chiar cu riscul de a parea infrant verbal, intrucat:
- nu vrea sa se lase prins in jocuri dubioase si sa ajunga si el spammer, pt ca de fapt mailul initial protesta impotriva acestor lucruri.
- cunoaste genul de persoana al cocalarului arogant si stie ca oricat i-ar explica unele lucruri o sa priceapa nada.(a mai patit-o cu acelasi individe)
- nu vede rostul
- e o lupta virtuala un pic dezechilibrata, pentru ca timpul chiar are valoare pentru student spre deosebire de cocalar(a se vedea activitatea preferata a acestuia-spammul) si mai ales pentru ca studentul considera lipsit de eleganta(a se citi penibil) sa jigneasca persoane din spatele unui id spre deosebire de cocalar.

Acestea fiind spuse, studentul il lasa pe spammer intr-ale lui(era sa apara inca un cuvant aici; a se vedea insa ultima liniuta; studentul e curios dak spammerul il ghiceste, caz in care ii va da un biscuite si il va lasa sa se gudure nitel pe langa el; nu il va scarpina insa pe burtica pentru ca studentul lasa in general treaba neterminata) .

ps:
in textul curent cocalar se refera exclusiv la modul de gandire al specimenului



Oare ce urmeaza?
Ps: ar trebui publicate toate posturile lui pentru a se vedea ca eu sunt baiatul bun, cel putin de data asta:D, si a se deduce aroganta, obisnuinta de a adresa jigniri celorlalti si cam cu ce fel de oameni am eu uneori de-a face(oare asa se scrie??).
pps: irelevant, dar "small minded" era un quote din dumnealui catre cei care nu impartaseau aceleasi geniale idei.

Despre dragoste si ... alti demoni

Motto: "Cuvantu' si gandu' mi-s reci"

Intrebare existentiala:
"Exista fericirea deplina? Poate fi ea atinsa prin iubire? Argumentati raspunsul."

Raspuns:
N-am nici o idee. Sper ca da, inclin ca nu.

Argumentare:
Pai cartile si filmele in general spun un DA de cununie. Cele care nu spun asta o fac fie pentru ca autorii sau cunostiintele lor si-au luat-o sentimental pe coaja, fie pentru ca, deh, tree domne sa explorezi zbaterea corzilor inimii nefericitului indragostit in molatecul intuneric interior al deznadejdii. Fie pentru ca.
Eu practic rezonez mai mult cu a doua varianta atata timp cat e bine facuta. E parca totusi mai veridica si mai si stoarce o mica lacrima de compasiune, care ,nu-i asa, in momentul in care o simti unduindu-se pe obraz iti ridica tandru fruntea, si sub impulsul alteritatii poti spune scurt si raspicat - fara emfaza ca doar suntem cu totii foarte modesti:"Bai baiatule, da tu chiar ai un suflet sensibil. Esti painea lui Dumnezeu, ce sa mai...". Asta pentru ca omu trebuie sa simta: fericire, multumire sufleteasca pe pielea lui, tristete, deznadejde pe pielea altora. Nu cu rautate. Cu simpatie, compasiune,poate chiar cu un insensibil "se poate si mai rau ca mine". Din aceste sentimente se naste iar o oarecare liniste sufleteasca.
Ar parea ca omul e predispus la fericire. Demonstram, rece, contrariul prin reducere la absurd.

Ipoteza: Omul e uber fericit.
Demontrarea contrariului:

Omul beat de fericire, ca orice betiv, mai si da sanatos cu capu' de-o bordura din cand in cand.
do {
Ei si cand se trezeste a doua zi il dor toate cele. Si gandeste cam asa:"Bah, ce dreaq s-a intamplat aseara? Ah.. iar m-am imbatat de fericire? Da cum dreaq de am ajuns cu cucuiul asta enorm pe fruntea-mi diafana? Ah..Ah.. Blestemata, blestemata mahmureala. Jur pe rosu ca nu ma mai imbat de fericire niciodata! -da' cine credeti ca tine doua degete incrucisate la spate in timpul asta?- Poate doar sa mai ies din cand in cand la una mica cu prietenii. Chiar, bastarzii aia unde sunt? Nu s-a sinchisit niciunul sa ma duca acasa. Ah, erau si ei beti de fericire... Oricum e o zi importanta pentru mine! Am hotarat sa ma las de baut fericiri!
if(random() %100 > 90 ) {
GataDeDataAstaChiarMaLas();
break;
}
Merita sa beau in cinstea mea si a deciziei mele! Dupa care gata! Am pus punct! Unul, nu trei. -Privind spre cerul scund-Ai auzit bah? Da, tu ala de sus, ca tu mi-ai distrus viata! Da uite ca nu ma dau batut mah, nu ma dau batut. Sa sarbatorim!". Si asa se duce omu' la o ultima degustare, doar una n-are cum ii face rau. Da si cum simte atingerea fericirii pe buzele-i obosite deja le simte tremurand de placere si decide sa treaca la urmatoarea. Asta de suficiente ori incat sa se-ndrepte din nou spre casa pe 7 carari, care carari, total neasteptat, se intalnesc la un moment dat taman intr-un stalp.
} while(1)

void GataDeDataAstaChiarMaLas() {
Omul, tocmai s-a decis serios sa se lase de beut fericiri si ajunge la alcoolicii anonimi, unde incepe terapia, fiecare vaitandu-se cat il tine gura, ca doar la asta ne pricepem cel mai bine. Iar ceilalti il imbarbateaza si-i dau sfaturi, caci nu-i asa, in ordine, asta e al doilea lucru la care ne pricepem cel mai bine. Dupa ce se vindeca, pentru individe urmeaza o viata plicticoasa jertfita obisnuintei.
}
In concluzie , beutul de fericiri dauneaza grav sanatatii tale(medicul sau farmacistul dumneavoastra va pot ajuta sa va lasati de-acest dulce viciu).

Exista insa si o altfel de fericire. A mea...
Sa ma trezesc din nou pe coltul nostru retras de plaja, sa simt caldura ei cum ma patrunde, sa ma pot juca in parul ei, sa ii curat bobii de nisip si sare de pe san..sa imi para frumoasa. sa isi fereasca privirea de soare sau gura de sarutari si sa-si deschida ochii sa ma priveasca doar atunci cand va simti umbra mea pe pleoape, sa imi zambeasca somnoroasa... si toate astea fara sa stiu dak ne vom mai vedea vreodata. intr-un fel asta e singurul gen de fericire pe care il vreau. am sa imi aduc aminte de ea zambind. mi se va face dor de ea. ca de copilarie. cu inocenta si cu melancolia de a nu o mai putea avea. si cu simpatie. si cu duiosie. si-n atatea feluri...dar niciodata cu regret....

Mă prefac că-s ocupat

Se făcea odată ca există un student la o minunată facultate, să-i zicem total aleator şi in nici o concordanţă cu realitatea ci doar din obişnuinţa de a abstractiza ideile in cuvinte(nu, nu invers) , revenind, Poli şi care avea şi un minunat full-time job. Şi studentul ăsta se văita că nu are timp sa înveţe. Sau să scrie pe blog(asta se datora însă stării de spirit în care se află, dovadă numeroasele schiţe). Timp de ieşit la cafea, bere, biliard, plimbări aiurea, ieşiri în club şi/sau orice altceva decât sus-numitul învăţat îşi făcea însă cu o artă dusă la perfecţiune. Printre preocupările lui extra-muncitoreşti-şcolare s-au ivit câteva evenimente:

• film într-un oarecare fel timid, în sensul că atât de timid era că nu ar fi îndraznit în veci să deranjeze cortexul şi aşa obosit al studentului. Studentul s-a uitat, oarecum în gol, la Resident Evil 3 - The Extinction întrucât văzuse el trailer cu gagici căsăpind zombie.La început s-o trezit o tipă simpatică, şi un pic mai nudă de felul ei, şi s-o plimbat pe coridoarele unei pustii clădiri. După care demoazela o fo căsăpită şi introdusă într-o stivă conţinând clone ale aceluiaşi obiect-părinte. "Păcat"-zise studentul, care însă avea o presimţire că destinul îi va aduce din nou împreună pe el şi amazoancă. Lucru care s-o şi întâmplat. Şi amazoanca se plimba ea aşa hai-hui pe o motocicletă prin ţinuturi de sfârşit de lume. Mai apoi, exprimare a perversiţăţii umane atunci când legile dispar, o avut ea un conflict cu unii de or vrut s-o jefuiască(şi nu numai, că doar am precizat că era simpăticuţă). Şi etc-etc, după săvârşirea câtorva fapte de dau bine in cv-ul oricărui uber-erou, la sfârşit se bate cu cine altcineva decât cu chiar creatorul ei, care de altfel o zămislit şi virusul de i-o făcut pe oameni puţin mai zombie decât erau. Şi care om de ştiinţă clar e malefic şi devine cel mai plin de pedegree cadaveric. Şi cine credeţi ca o învins? Nu vă spui.
• studentul o considerat de asemenea cu o seară înaintea examenului la care învăţase niente că meciul României e mai important şi l-o privit în timp ce sorbea câteva beri(sau invers). s-o descurcat însă cu brio la examenul de a doua zi întrucât dumnealui stăpânea partea practică bine, deşi de-abea, de-abea intrase în respectivul examen pe motiv de prezenţe la laborator
• de asemenea, studentul, având prea mult timp liber stătea, stătea,stătea şi se tot gândea ce să facă el. şi o făcut ulcior. si dumnealui, adik ulciorul o crescut într-o zi cât alţii în 10. aşa că studentul s-o gândit să-i spună Gigi şi să-l facă noul lui prieten imaginar. De asemenea si Gigi s-o gândit să-i zică studentului Studentu' şi să-l facă prietenul lui imaginar. La început totul o fo frumos. Studentul se trezea dimineaţa, se spăla pe faţă, adik partea asupra căreia Gigi nu avea încă pretenţii de hegemonie, apoi se priveau în oglindă galeş unul pe altul, îşi zâmbeau, ba chiar uneori Gigi îi făcea uneori studentului cu mâna, întrucât începuse deja să evolueze, ajungând level 20 şi permiţându-şi upgrade-uri. Şi cei doi trăiau într-o plăcută armonie. Ascultau muzică împreună la mp3-player -fiecare cu casca lui-, se plimbau împreună sub lună plină, jucau jocuri multiplayer, aveau double-dates cu gemene asiatice minore, reuşiseră să creeze propriul collider de protoni-antiprotoni apărând speculaţii cum că lor li se va decerna Nobelul anul ăsta, aproape rezolvaseră problema încălzirii globale prin inversarea polarităţii fascilulelor de metan din flatulaţiile vacilor, îl prinseseră pe Bin-Laden într-o ambuscadă după care negociaseră retragerea trupelor americane din Irak, rezolvaseră problema foametei in Africa, identificaseră câteva noi specii de dinozaur printre care si GigiRex, reuşiseră să creeze un procesor stabil la frecvenţa de 8,9 Ghz fără ca temperatura acestuia să depăşască 72 de grade, demonstraseră că maya au dispărut din cauză că femeile lor au devenit din ce în ce mai urâte, iar pe cele care arătau bine le durea capul mereu, lansaseră un best-seller, foarte bine primit de critici, numit "Viata în duet- Paradoxul obsesivo-compulsiv al transcenderii unei lumi indiferente prin imaginar" şi nu în ultimul rând prin toate acestea imbunătăţiseră atât de mult imaginea României încât italiencele se lăsau violate de ţiganii noştrii, buzunarele de străin se deschideau de la sine in faţa românului, iar echipa naţională de fotbal era calificată direct in sferturi la europene. Cu timpul însă, Gigi s-o făcut mare, iar studentul s-o gândit că şi-ar cam vrea înapoi şi cealaltă jumătate de faţă, mai ales că el era obişnuit să smulgă doar priviri de admiraţie, nu de groază. Aşa că, după ce i-o explicat lui Gigi că "It's not you, it's me!", s-o dus la farmacie şi şi-o luat doftoriceală de killerit Gigi. Degeaba s-o uitat Gigi la drogheriţă cu cea mai dulce, inocentă, rugătoare privire de care era în stare că dumneaei trebuia să-şi vândă marfa. Ba chiar pe cea mai scumpă de-o avea.(Sfat: să nu care cumva dak se întâmplă să fiţi suferinzi de ceva să întrebaţi farmacista ce vă recomandă, că sigur o să plângă buzunaru-n voi dup-aia).
• între altele, studentul o terminat si el în sfârşit "O lume se destramă"- Chinua Achebe ajungând la fabulosul numar de 2-3 cărţi citite anul astă("Un gest de iubire" - James Meek + recitire Camus-"Căderea" pe care le recomand călduros )
• a. şi astăseară o ieşit la bere cu puştoiaca lui preferată

Acestea fiind zise,întrucât îşi făcu damblaua să scrie pe blog, studentul se duce la culcare că mâine îi face treaba aia ruşinoasă munca şi ar cam trebui să fie odihnit şi mai ales să nu îl doară capul că scuza asta nu mai merge.

Poveste de 1 iunie

Astăseară am chef să scriu nu ştiu cum. Ca visul unui zbor de fluturi noaptea, ca zâmbet de rouă dimineaţa, ca gângurit de copil. Nebuneşte-visător-sentimental.
Ştii, de fapt nu ştii pt că tu nici nu exişti dragă cititorule, că mie îmi place noaptea? Îmi place liniştea ei. Îmi place uitarea pe care o aduce şi uneori îmi place chiar şi furtuna zbuciumată de gânduri ce-l sperie pe Ene.
L-am invitat odată pe acest moş de treabă la o cafea. Părea un pic stingherit. Spunea că nu se mai oprise de mult timp din fuga lui aducătoare de uitare. Avea părul alb, nins de-atatea vise, şi ochii încă-i mai purtau lumina începutului de lume. Sprâncenele-i erau ridicate mereu a întrebare şi asta îi încreţea un pic fruntea. Bărbia îi era un pic aplecată în partea stângă ceea ce îl făcea sa pară mereu gânditor şi in ciuda umerilor un pic lasaţi, paşii lui vioi se inlanţuiau într-un dans demult uitat de omenire. A păşit destul de nehotărât peste pragul înalt, ceea ce l-a făcut să se aplece un pic şi din păr i s-au scuturat vise. Vise peste pragul meu. Mai târziu le-am cules şi le-am aşezat cu grijă în raftul de sus al dulapului din colţul de răsărit al camerei. Cred că cuiva îi e tare dor de ele. Acum şi-au mai pierdut din strălucire şi ştiu c-atunci când se vor stinge cineva a făcut-o impreună cu ele... S-a indreptat hotărât spre cuier, părea familiar cu locul, şi şi-a răzmat paltonul ros de întunecimea veacurilor. L-am invitat să se aşeze pe scaunul din faţa mea şi l-am servit cu o cafea. S-a aşezat, dar a refuzat politicos cafeaua spunându-mi ca între ei doi e un mai vechi litigiu. A acceptat bucuros însă un ceai fierbinte de tei.
După un început oarecum stângaci de conversaţie, limba a început să i se dezlege în văluri de cuvinte. Avea o voce caldă si liniştită. Mi-a părut la un moment dat că recunosc vocea tatei citindu-mi poveşti inainte de somnurile mele zbuciumate infantile.
"Am alintat atâtea pleoape şi am cules atâtea vise de pe ele. Ştii visele sunt doar nişte licurici mici-mici, puşi pe ghiduşii şi zboruri îndrăzneţe? Şi sunt atât de dependenţi de stăpânii lor. Unii nu ştiu cât rău le fac atunci cand îi ignoră. Ei au nevoie de alinturi, şi de iubire. Atunci când se nasc poartă lumina paradisului. Ei sunt cioburile de lumina ce se joacă-n privirea şi în zâmbetul de copil. Fără stăpânii lor, însă, işi pierd strălucirea şi se retrag în privirea acestora, unde-şi ascund lacrimile. Şi pâlpâirea lor devine din ce în ce mai slabă, până când, uitaţi cu totul se sting în exil.
Acum mii de ani, am cules cele mai frumoase vise de pe pleoapele şi buzele unei copile. Avea părul lung ce curgea in văluri de întuneric peste umerii ei netezi şi ce se agăţa uneori în buzele ei, de un roşu aprins, ce se odihneau veşnic într-un surâs al inocenţei. Obrajii ei, ce nu cunoscuseră niciodată alt vânt decât cel al primaverii, purtau două gropiţe în care odată am prins doi îngeri odihnindu-se. Mâna dreaptă i se odihnea întotdeauna pe inima ale carei bătăi am rămas de atâtea ori să le ascult în puterea nopţii. La început o priveam doar un pic, şi fiecare minut în care o făceam mă întinerea şi îmi învigora aripile. Plecam apoi beat de fericire, rătăcind pe străzile oraşului pustiu, risipind somnul peste cerşetorii şi desfrânaţii ce adormeau îmbraţişati. Mă aruncam în zboruri mute, până ce mă izbeam de porţile cerului şi-apoi mă avântam în picaje bruşte. Şi-n fiecare seară aripile îmi deveneau din ce în ce mai rare de zborurile nebuneşti. La răsărit mă opream şi, gâfâind, sorbeam izvoare. Mă aruncam apoi pe spate în iarba ce ardea de gândurile mele. La prima rază a soarelui ce o simţeam bătându-mă pe umăr, mă retrăgeam în steaua de la nord, turbat încă de gândul ei. Cu timpul însă-ntârziam din ce în ce mai mult la căpătâiul ei. La început doar câteva minute, apoi ore, apoi noaptea întreagă.
La inceput oamenii s-au bucurat de noua libertate a nopţii. Şi-au chefuit zile întregi cistind nesomnul şi propovăduind defrâul. În curând au obosit însă. Au obosit de neuitare şi de dorul începutului. Doar copila mea, se odihnea, iar eu o vegheam până la răsărit. Prea beat de gândul ei, i-am uitat pe oameni şi nu le-am mai privit jocul decadent. Ei însă şi-au adus aminte de mine. Şi blestemaţii, au vrut să mă îndure să le redau somnul. Şi mi-au jertfit,la miezul zilei, zeiţa ce singură îşi purta somnul în regat. De-abea când am simţit mirosul cărnii arse, al ei, mi-am smuls aripile ce m-ar fi încetinit şi m-am aruncat în gol deasupra lumii. M-am prăvălit în ropote de moarte, şi soarele ce-ntâia oară mă vedea, mi-a înteles pe loc durerea şi a fugit turbat din calea mea. Şi cerul, crestat de zborul meu, s-a prăvălit şi el pe lume, în norii grei de la-nceputul ei. S-a zguduit pământul când l-am săgetat. M-am ridicat năuc şi am fugit spre rug. Am văzut-o în mijlocul vâlvătăilor şi mi-am simţit faţa sfaşiată de durere şi pentru prima oară de la începutul lumii am plâns. Am plâns cu sânge şi cu ura. Şi buzele ce mi le-am sfâşiat cu dinţii le-am aruncat în calea corbilor ce s-au hrănit cu seva mea căutându-şi nemurirea. În jurul meu se prosternau bastarzii cu faţa schimonosită de teama a ceea ce va urma sărutând pământul cu gura lor cea păcătoasă. Singură ea,dormind încă, zâmbea în mijlocul flăcărilor, ce parcă se fereau să o cuprindă. Când m-am trezit buimac din şoc m-am repezit spre rugul de pe care-am smuls-o. Am strâns-o-n braţe, plângându-i în păr şi-am sărutat-o de mii de ori pe frunte. Şi am rugat-o eu, cel ce îi adusesem de-atâtea ori somnul, să se trezească. Ea continua să zâmbească nemişcată. Am trimis îngerii să-mi caute aripile. Când s-au întors, cu un ac încins în rugul ei, mi le-au cusut la loc. Şi am zburat, purtând comoara lumii-n braţe, spre-adâncurile fratelui meu. Şi l-am rugat să mi-o redea, i-am plâns la picioare, căutându-i mila, lui cel cu inimă de fier, suflet de aramă nepăsător în pieptul său. Şi mi-a refuzat unica lumină-n bezna condiţei mele. Şi am plecat împleticindu-mă în zbor purtând-o până-n colţul meu de lume. Şi după ce am tânguit-o zile-n şir, mi-am lăsat sângele să curgă asupra ei, dându-i nemurire trupului. Şi în coşciugul ce i l-am construit din cele mai frumoase vise ale mele am aşezat-o cu părul împletit cu pulbere de stele. De-atunci pe cer se vede la nord o stea strălucitoare. Ea e de fapt zâmbetul ei ce va ghidează-n noaptea rătăcirii voastre.
Pentru mult timp am urât oamenii şi-am hotărât să îi las în neuitare veşnică. Sătul însă de sacrificile lor, şi mai ales ale celor mai puri pui de om, le-am oferit mila mea, redându-le somnul, şi am cusut cerul ce îl crestasem în cădere. Când voi priviţi înspre acolo, îi spuneţi Caleea Lactee.
Acum eu am să plec, am multe vise de cules. Somn uşor...
"
Ceaiul îşi înălţa somnoros aburii spre tavanul prea scund, ca într-un vis. Am găsit însă, a doua zi pe pragul meu jucăuşi licurici...

E 1:00 şi somnul nu mai vine.Probabil Ene s-a oprit încă o dată la o cafea. Sau poate a găsit încă o copilă cu zâmbet rupt din început de lume...