A scrie sau a bate campii doar de dragul trecerii timpului

Eh...pana nu demult preferam sa tac cand nu aveam mare lucru de spus, dar de, ce sa-i faci cu plictiseala asta. In ideea ca "oricum nu conteaza dak ai sau nu ceva de spus important e sa nu vrei sa taci si restul se rezolva de la sine" am sa scriu. Deci iata: Azi a fost o zi frumoasa de 27 februarie, ieri a fost o zi frumoasa de 26 februarie, maine va fi o zi frumoasa de 28 februarie si, lucru mai rar, poimaine va fi o zi frumoasa de 29 februarie. Am fost un pic mai nepasator ca de obicei astazi in urma faptului ca oricum nelinistea mea venea de la faptul ca ma gandeam la lucruri care par sa imi lipseasca si care, dak le-as fi avut, probabil nu ar fi contat prea mult. Imi place sa cred insa ca nu e asa... Ca o sa imi gasesc regasesc pasiunea pt ceva, orice... Am crezut ca trecand pe asp o sa fiu mai entuziasmat la inceput, dar, urmare a faptului ca ma simt ca un bebelus care invata sa mearga si pana a ajunge la coltul opus al camerei are fundul plin de vanatai, s-a dovedit ca nu sunt chiar asa. De fapt, ca si alte lucruri, lipsa de chef de munca provine probabil din aceasi cauza ca si pt celelalte. Din faptul ca fac greseli pe care apoi nu mai am ocazia sa le indrept, sau si mai rau, am ocazia, insa o "vorba aia din popor" si pe-aia. Eh, cand o sa ma schimb si eu? Oricum, confuz in ceea ce simt momentan, am sa las la o parte efuziunile si cum nu mai am chef momentan nici de autoironie, am sa ma opresc din scris aici. Cam devreme ce-i drept - se observa cum inca imi mai smulg cateva cuvinte, numai sa nu ma intorc prea repede la lucru, nu?- dar sunt intr-o pasa proasta in ceea ce priveste exprimarea de sine si -scopul initial- in a bate campii doar de dragul trecerii timpului...

Sesiunea, 'tu-i ceapa ma-sii

Inca la serviciu... Imi propusesem sa scriu mai des si cum in ultimul timp fie nu am avut timp, fie m-am simtit prea obosit sa o fac am cam lasat-o balta. Acum sunt la serviciu si cum mai am pana se fac cele 10 ore dupa care sa pot pleca acasa m-am decis sa incerc sa parcurg in scris ultimele zile, in care , intre noi fie vorba, m-am simtit mai idiot ca de obicei. Am avut examenul de LFA pt care, in aroganta mea, mi-am luat doar o zi libera sa invat, desi asa cum stiam, prima zi libera luata pt un examen inseamna stat degeaba. Ceea ce am si facut. In ideea ca sunt destul de "genius" de felul meu si ca la examen o sa am voie cu documentatia pe banca o sa am timp sa ma prind eu despre ce e vorba si o sa fac suficient cat sa trec. Evident m-am inselat... Si asa am picat un examen usor, sau cel putin asa il consideram desi subiectele au fost destule de nashpa si am adunat, bravo mie, 2 restante intr-o singura sesiune. Am fost sa iau rezultatele. Ca de obicei a trebuit sa ma invart pe acolo cel putin o juma de ora pana sa apara si profa. Initial profa nu mi-a gasit lucrarea si mi-a spus ca ma pot duce a doua zi sa dau din nou examen. Desi stiam ca e 90% probabil sa pic am insistat - in vesnica dorinta ca totul sa se termine cat mai repede- sa imi caut lucrarea si in cele din urma am gasit-o. Seminarista- una dintre cele mai detestabile fiinte zamislite vreodata de natura,natura a carei imaginatie uneori da gres sau merge prea departe- mi-a corectat lucrarea in cel mai "i'm the shit and you're a shit" stil. Probemele 5-6 erau corectate de profa, 3-4 de un seminarist, iar 1-2 de ea, "the ugly bitch". Nu adunasem cine stie ce punctaj la problemele 3-6, asa ca am ramas -ironic, nu-i asa- la mana ei. Mi-a dat la prima problema 10(nu prea avea incotro:D), iar la a doua a tinut cu tot dinadinsul sa ma scuipe de pe piedestalul pe care se postase. S-a uitat peste problema, a zis un fel de "mda, ai luat doar un caz si erau mai multe. asa ca nu iti pot da decat 0 sau 1. dar oricum nu te ajuta sa treci, asa ca 0." In capul meu era doar "wtf???", referiri la arborele ei genealogic si o subita arzatoare dorinta de a o vedea in rigor-mortis. Am tacut. Dau sa plec, la care ea imi striga peste umar un "Bafta in toamna". Am vrut sa ma intorc si fie sa o intreb retoric "Sa mori tu?" fie sa ii urez un la fel de sincer "viata lunga si prospera", dar m-am abtinut si am plecat la ale mele. Nelutu m-a luat in brate, pt ca asa cum a zis si el, ar fi fost nedrept sa sufere doar el:)).
Cel de-al doilea examen picat in sesiunea asta m-a schimbat un pic. Dupa ce trecusem de curand de la o nepasare destul de posomarata la una in care eram chiar vesel(stare de spirit care de altfel m-a si facut 2 examene-totusi, cat de dobitoc sa fiu sa imi iau doar o zi pt un examen si pe aia sa o pierd aiurea?) m-am vazut nevoit sa trec intr-o stare de spirit in care sa incerc sa nu mai aman totul si am inceput sa ma ocup de cateva lucruri pe care le amanasem destul de mult timp... Uf...2 examene picate. Nu imi fac probleme pt LFA, ca o zi ar trebui sa imi ajunga, dar e destul de frustrant sa stiu ca am picat 2 examene doar pt ca nu am avut nici un chef sa invat.
In fine, pot sa sper ca o sa ma descurc pana la urma asa cum am facut-o si pana acum, dar ramane totusi intrebarea "cand mi-o veni si mie mintea la cap?". Bineinteles ca ma ascund dupa faptul ca lucrez full-time, dar dak as fi fost mai serios nu as fi avut probleme.
Ma duc sa fumez o tigara.

De azi incolo incercam sa tinem un jurnal:)

De ce? Pai pt ca de cele mai multe ori simt cum se pierd multe dintre ideile care imi trec prin cap, stupide sau nu, dar care intr-o oareacare masura ma reprezinta. Pe de alta parte am realizat dupa ce am citit cateva articole pe alte bloguri ca menirea unui blog e cea de mai sus, plus, fie comunicarea indirecta cu ceilalti, fie, in cazul meu, crearea unui colt "intim!?" in care sa imi ascund ne/fericirile. Ma gandisem la un moment dat sa scriu cate un articol despre relatia mea cu persoanele cat de cat apropiate si sa imi cladesc caramida cu caramida, vorba cu vorba, amintire cu amintire, amagire cu amagire turnul meu de fildes. Caci e atat de usor sa te inconjori cu ziduri si apoi, urcat pe metereze, sa scuipi asuprea gloatei. Am sa scriu despre ei, dar nu e inca momentul.
Asa ca am ales sa scriu despre cateva intrebari absurde, pt ca nu-i asa, absurdul este funny, pe care mi le-am pus la un moment dat(evident de plictiseala sau, mai des, de buna dispozitie).
Mentionez ca randurile urmatoare sunt doar o consecinta a faptului ca incerc de atatea ori sa subminez banalul si sa ii ofer mintii sanse sa zburde, nu intru speranta unei revelatii revelatoare(!sic) ci pur si simplu pt ca vreau sa vad lumea in pasteluri de copil. Si in plus acceptarea absurdului e unul dintre pasii inspre a deschide usa si a renunta la a privi lumea prin gaura cheii...
Asa, cu ce sa incep?
1). Oare in ce caz se aplica termenul "schiop" pt un miriapod?
M-am gandit si m-am gandit. Conform dex -care da definitia urmatoarea: "Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipseşte un picior; care şchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior." - se poate deduce ca un miriapod schiop este cel caruia ii lipseste un picior, dar pe de alta parte e greu de crezut ca un miriapod care are beteag un picior va schiopata pt ca un miriapod are 1000 de picioare(mai putin acestia schiopi care au 999) si se poate demonstra foarte simplu(oare?-momente mecanice, echilibrare de forte, alea-alea) ca la o masa M atat de mica si un numar atat de mare de picioare unul lipsa nu ar mai conta. Propun asadar ca definitia de schiop sa fie generalizata astfel incat sa fie aplicata si la miriapozi pt ca, nu-i asa, sunt si ei oameni.
Ps: demonstratia de mai sus pica probabil in cazul in care se eliminca asertiunea ca un miriapod are 1000 de picioare.
De altfel:
"Illacme plenipes numara pana la 750 de picioare si a fost descoperit in regiunea San Benito County din California. Din cele 10.000 de specii determinate, Illacme plenipes este cel mai aproape de a numara 1000 de picioare asa cum sugereaza denumirea sa".
2) Oare orbii isi bat cainii?

3) Oare porumbeii(generealizare pasari) ce fac dak ii mananca in fund?:))

Am sa revin cu un update pt a elucubra asupra ultimelor doua intrebari si a completa lista cu ce am uitat. De asemenea, am sa revin cu un articol cu intrebari/idei mai "filosofice"

Inca mai cred

Inca mai cred ca:
-rasaritul e intotdeauna rosu,
-vantul poarta povesti pe care nu le auzim,dar le simtim
-zambetul de copil va ramane vesnicul panaceu
-somnul in iarba vara e cel mai dulce somn
-uitarea face bine
-exista oameni care tin la mine
-am gresit atunci cand...
-am tot ceea ce simt ca as avea nevoie ca sa fiu fericit, mai putin cel mai important dintre ele
-inocenta e de multe ori cruda
Inca nu inteleg:
-de ce totul se sfarseste pentru mine uneori atat de prost
-de ce fug de ceea ce ma(m-ar putea) face fericit
-de ce imi e atat de greu sa fiu eu fata de nou-cunoscuti
-de ce nu mai pot scrie la modul afectiv
-de ce si cu ce drept unele persoane aleg sa rupa o relatie de amicitie brusc, fara explicatii(noroc ca asta nu mi s-a intamplat decat o data,hiu, da' tot mi-a zgandarat destul de tare orgoliul)
-de ce o vreau (oricine ar fi ea) copilaroasa desi stiu ca nu ma va-ntelege si n-am sa stiu sa ii vorbesc sau nu va sti sa ma asculte
-de ce o vreau copilaroasa, aiurita si uituca desi e foarte probabil sa ma intunec nitzel in momentul in care am sa incerc sa nu uit de lucrurile de care ar trebui sa ii pese si apoi sa aflu ca ele de fapt nu contau
-de ce nelinistile cele mai mari vin de multe ori din orgoliu, din obsesiv-compulsiva nevoie de a ma explica, de a nu fi prost inteles
-cum ma mint de atatea ori ca imi pasa pana ajung sa cred si apoi imi dau seama ca nu e chiar asa , dar constat si nepasarea celorlalti, lucru care iar ma impinge de la spate sa incerc sa reinnoiesc relatiile si iar totul se termina prost de cele mai multe ori
Nu mai cred:
-in sinceritatea unora
-ca ceea ce conteaza poate fi obtinut fara compromisuri
-sinceritatea, chiar si atunci cand e ceruta, aduce liniste sufleteasca fie celui care o ofera neconditionat, fie celui care o cere