Cineva special

De ceva vreme vreau sa scriu despre cineva foarte apropiat si foarte important pentru mine. Face parte din ceea ce sunt si simt ca fara acel cineva nu as putea trai. Ne cunoastem de-o viata. Suntem nedespartiti. Am copilarit impreuna, desi la inceput nici nu i-am ghicit prezenta. Adolescenta a insemnat primul pas in tensionarea relatiilor noastre. Cum spuneam, eram nedespartiti, dar serile in care ieseam la baute ii faceau rau. Tacea insa chitic si de dragul meu indura. A doua zi era posomorat, insa tacea in continuare, nu imi reprosa nimic. Facultatea, cu stilul meu de viata hazardat, paliativ sau doar uitare a unor lucruri pe care mi le doream si refuzau sa apara, a inceput sa influenteze in mod negativ relatiile dintre noi, iar el satul de oprobiu a inceput sa imi reproseze, a doua zi, noptiile pierdute, faptul ca iar am venit abtiguit acasa, ca ritmul meu de viata il va distruge. A inceput sa tipe din senin la mine in vazul lumii, unde nu aveam cum sa ma apar decat tinand capul ridicat si mergand mai departe, pe terenul de tenis, in club... Fiecare repros al lui ma durea. Si asa am inceput sa ne certam si sa ne tot certam si pana la urma cel mai destept dintre noi, exceptandu-ma pe mine, ceda. A inceput sa mi se planga ca se simte din ce in ce mai rau si sa ma roage sa merg cu el la doctor. Nu am facut-o. Mi-era teama ca mi se va spune ca saracutul e bolnavior si ca va trebui sa am grija de el. Ori orele pe care le-as fi petrecut in oras, in club, la tenis, etc. ar fi trebuit sa le sacrific sanatatii lui. S-a suparat pe mine. A spus ca sunt egoist si ca nu imi pasa. I-am dat dreptate. Am ramas certati.
Sper sa ma impac cat mai curand cu el, ficatul meu.