Azi nu mai suport

[...]
Si am inteles ca trebuie sa fii nepasator. Am invatat ca inocenta poate fi si cruda. Am inteles ca prea putini sunt altfel si ca ne ascundem atat de bine in spatele cuvintelor. Am inteles ca nu intotdeauna zambetul sau ganguritul de copil vindeca totul. Am invatat ca sunt si stele care mor inainte de a apuca sa straluceasca cu adevarat. Am invatat ca linistea sufleteasca poate veni si doar privind copacii sub amenintarea furtunii, ca ploaia poate sterge o parte din durere, ca rasaritul e frumos chiar si in singuratate atata timp cat esti dispus sa uiti tot ce te leaga de ceilalti. Am invatat ca oamenii pot sa urasca. Nu am invatat inca sa o fac. Am inteles ca se poate gresi fara sa vrei, fara sa iti dai seama si ca aceste greseli sunt cele care strabat ani fara a fi iertate. Am inteles ca unii oameni simt antipatii nemotivate, atat de greu de inlaturat fara nici o sansa in fata ratiunii si a faptei. Ca daca uneori te simti obosit si nu stii care ar fi motivul, s-ar putea sa fie pentru ca ti s-au pus atatea in carca de care nu stiai, ca munca lui Atlas e nimica toata pe langa cele pe care ni le dam unii altora . Ca oamenii te pot creiona atat de prost, lipind bucatile dezamagirii personale peste chipul tau, uratindu-l fara sa ai vreo vina. Am invatat ca omul e mai singur ca niciodata. Pentru ca mai mult ca oricand omul e o fiinta sociala scormonind inspre acceptare, pierzandu-se pe sine in ceilalti, neregasindu-se in cuvintele lor, neincercand sa simta, doar actionand. Am invatat ca azi lumea se grabeste. Nu mai avem timp sa tacem, sa ne privim, sa ne intelegem. Avem timp doar sa [...], sa ne distram si sa capatam o relativa experienta de viata. Sunt satul de toti cei care isi poarta tantosi "am vazut"-ul, "am trait"-ul multe la viata mea. Ati vazut pe dreaq sa va ia. Cand [...] v-ati mai oprit sa mangaiati pe crestet un copil dornic de joaca ce va sare in cale. Cand ati mai iesit seara sa priviti stelele si nu ca sa sfarsiti pe jumatate abtiguiti intr-un colt de discoteca obscura? Cand v-ati mai oprit sa cititi suferinta pe chipurile celorlalti? Cand v-ati mai oprit sa acordati cuvinte datatoare de speranta unui om ce nu mai crede in oameni? Cand ati vazut mai departe de tacerea unei persoane fantasmele unei lumi imposibile atat de altfel de a noastra si nu l-ati considerat un ratat pasind spre sinucidere? Cand v-ati mai oprit sa aplecati urechea si la altceva decat inaltatoare cuvinte pentru bietul vostru modest suflet? [...] pragmatici. N-ati vazut nimic.
Am inteles ca exista prea multi oameni care se sfarsesc inainte de a gasi iubirea pe care o cauta. Am inteles ca visele mai si mor. Am inteles ca uneori, pentru ca am inteles toate astea, sunt trist. Am inteles ca trebuie sa tac si sa continui, ca soarele si cerul si pamantul nu pot fi si ale mele si ale voastre decat acceptand uitarea. Am inteles ca trebuie sa fiu ca voi. Am inteles ca trebuie sa ma arunc in voi ca la concert si sa ma las purtat de brate in intuneric. Sunt al vostru primiti-ma si hai sa ne traim viata ca e prea scurta sa fim si altfel. Si hai sa intonam solemn, cu mana la inimioara , noul nostru imn, pentru noul eu, pentru noi:

Teodor Pîcă
Rondelul marelui totusi

Totusi tinjesc in poala unei curve,
Desi ma stiu neprihanit ca neaua.
Flagelatorul si-a gasit nuiaua
Ce-i face trupul, inima sa turbe.

De ce m-afund in mlastina cu turbe?
De ce nu-mi port semet in frunte steaua?
Ca doar ma stiu neprihanit ca neaua...
Totusi tinjesc in poala unei curve.

Ar trebui,cu biciul sau cureaua,
Sa-ti fac spinarea numai linii curbe,
Ca doar te ştiu c-ai regulat o urbe,-
Tot centrul mulţumit-şi mahalaua.

Totusi, tinjesc in poala unei curve!

Am inteles ca poti ramane la fel chiar si pe cai ce-ti par ale pierzanie.
Am inteles pe dreaq sa ma ia. N-am inteles nimic...