Un biet personaj de carte, vis al unei visatoare

Mi-e strigătul mut azi. Cuvintele-mi se pierd înainte de a mi se dezlipi de pe vârfurile degetelor, înainte de a fi presărate peste tastatură... Ciudat. Azi nu îmi pot şopti nici adevăr, nici minciună. Travaliul gândurilor ce le-alung mă oboseşte. De ce compromisurile făcute cu mine dor? De ce compromisurile nefăcute dor? De ce caduca resemnare ce-o aleg, mă acaparează cu totul şi nu ma lasă să mai fiu visător? De ce am fost atât de arogant încât să cred că dacă aleg să fug pentru un timp de mine nu am să sfârşesc în exil? De ce încă mai cred, deşi o fac atât de greu, în putinţa unor idealuri?
M-am hotărât. Când am să fiu mare vreau să mă fac personaj de carte. Să pot visa lumea, iar ea să se nască sub peneluri blânde. Să mă descompun în cuvinte, să mă răsfir pe mii de pagini, să reneg vocabularul suferinţei, să mă transform în litere lăbărţate lăsându-se mângâiate de mâna mică a unei visătoare. Să mă caţăr în privirea ei, să poposesc acolo, adăpându-mă din căpruiul lor, adăpostit de pleoape, liber să explodez în mii de vise. Să îi colorez somnul şi să i-l îndulcesc, să fiu un foc de artificii vii, împrăştiind culori calde, ţipătoare pe pânza întunecată a viselor ei, să capăt forme ciudate, ondulate, mereu schimbătoare răspândindu-se spre infinit. Să se trezească dimineaţa, să îşi clătească faţa, iar eu să mă las purtat de stropi până pe buzele ei, să mă transform în poveste sau cântec de leagăn. Să mă răsfăţ cu carnea buzelor ei, să mă învelesc cu ea, să simt atingerea umedă a limbii ei care să mă dizolve în cuvinte alinătoare, în fantezii de copilă, în poezie mută. Să-i simt papilele tremurând de mine, imaginând gusturi de vată pe băţ, de cacao cu lapte, de şerbet. Să pocnesc ca o bomboană bum-bum, să mă simtă ca o înţepătură acrişoară, să mă agăţ de dinţii ei de fildeş, să îi escaladez zâmbetul, iar de acolo să privesc asupra lumii la fiecare zâmbet încreţindu-i pomeţii calzi, virginali. Iar la primul hohot de râs, să simt lumea clătinându-se sub mine şi să alunec. Buza ei inferioară să îmi atenueze căderea, să mă preling pe bărbia ei întârziind un pic în gropiţa ce îi întregeşte atât de frumos faţa. Să mă lovesc, ca un paraşutist trădat de moire, de gulerul bluzei şi să mă rostogolesc în sânul ei. Să mă învăluie o toropeală blândă, şi moleşit de căldura dulce să mă întind pe spate, asta daca voi mai fi avut unul, să mă las gâdilat de perişorii de pe pielea-i de alabastru sub care se aude sângele pulsând. Să îi ascult ropotul, să îl ascult vorbindu-mi, chemându-mă pe nume ce nu mi le ştie lumea, dorindu-mă, oferindu-se să mă poarte prin capilare înguste, prin valve, pentru a mă aşterne în inima ei. Să fiu beat de fiinţa ei şi ea de-a mea. Să iasă goală, la miezul nopţii, în iarba mare, în paşi de vals, lăsându-se să cadă pe spate privind la cerul constelat. Să simt un vânt uşor şi răcoros împrăştiind razele lunii pe pieptul ei, să le urmez vrăjit, uituc, subjugat, posedat către sânul ei stâng. Să îl privesc cum se înalţă şi se coboară la fiecare ciclu inspiraţie-expiraţie, la fiecare şoaptă către stele, cum se încreţeşte sub frigul serii şi sub ecourile ţipătelor de sălbăticiune. Să mă aşez pe sfârcul ei trandafiriu şi de acolo să privesc împăcat spre cer. Să îl simt întărindu-se, întărâtat de răcoarea vântului ce poartă aroma unei veri târzii. Degetele mâinii ei drepte, jucându-se în jurul meu, să mă adăpostească într-una dintre finele crăpături şi să mă poarte în mângâieri de-a lungul abdomenului. Să sărut în treacăt umbra mâinii ei răsfrântă pe corpu-i tremurând între vis şi carnal. Să mă las purtat în cercuri mici în jurul buricului şi mai departe spre interiorul coapselor. Să mă lovesc blând de puful de culoarea tăciunelui, să simt moi cum mă împresoară firişoarele. Să simt bobiţele de transpiraţie ale unui duş fierbinte, ce au întârziat şi ele ca şi mine aici la hotarul împărăţiei fericirii, să-i simt mirosul incondundabil al pielii. Şi să înaintez în cercuri ameţitoare, aproape inconştient, beat de fericiri promise, fără trecut, fără întrebări, fără răspunsuri spre întredeschiderea umedă ce palpită flămândă. Strivit de vârful degetului şi mângâiat de buza umedă să imi pară că nu mai există nimic în afara foamei ce ne străbate. Să fiu purtat cu o mişcare lentă, tandră în interiorul ei, spre carnea care fierbe, în zbaterea din ce în ce mai intensă a falangelor, în tremurul întregului trup, în spasmele pereţilor încinşi. Să simt din ce în ce ma arzător cum carnea trandafirie mă încătuşează, mă eliberează în continuu, ca într-un joc sfârşind prin nebunia unei prea mari fericiri. Să mă las purtat pe aripile unui ultim spasm pornind dintre pereţii moi şi străbătând întregul trup, eliberând muşchii încordaţi, înnebunind nervii, amestecând violent globulele sângelui, înteţind bătăile inimii, stârnind furtuna în plămâni, destinzând muşchii feţei într-un zâmbet de copilă fericită şi sfârşind pe corzile vocale într-un geamăt dulce. Eu scris în trupul ei. Eu sclipind în păr, râzând în privire, jucându-mă în zâmbet, rostogolindu-mă în şoapte. Eu gonind în sânge, zbuciumându-mă sub sâni, tresărind în palme. Eu fremătând între coapse, încreţindu-mă sub genunchi, gemând sub paşii ei. Eu, biet personaj de carte, vis al unei visătoare...