Azi se face saptamana de cand stau la serviciu degeaba. In privinta scolii am amanat totul cat am putut si urmeaza sa regret asta saptamanile urmatoare cand voi fi probabil strivit de avalansa de proiecte/teme.
Plictiseala asta de am incercat sa o alung prin iesiri in oras se adanceste si devine imuna la vechiul tratament. E plictiseala izvorand din "same shit, different day", cand stii ca inca nu poti schimba nimic. Cand stii ca ai 8 ore de munca pe zi la care se mai adauga cateva ore pestrite de facultate si seri apasatoare in care ar trebui sa faci teme, dar pe care preferi sa le ineci in bere, doar, doar gandurile care iti dau tarcoale nu te vor supune. Gandurile astea ca un Plasmodium falciparum ce in momentul de maxima dezvoltare isi revendica hegemonia asupra creierului, lasand corpul intr-o pozitie inspaimantator ciudata:"spatele arcuit, braţele rigide, mâinile răsucite, degetele picioarelor crispate. O natură moartă a agoniei."(asa cum era descrisa coma provocata de p.f. intr-un articol de-l citisem).
Imi par atat de ciclic. Din nou, dupa 2 saptamani in care m-am simtit chiar foarte ok, o iau la vale pe pante abrupte, fara macar sa-ncerc sa ma apuc de cioturi desi mi-e carnea sfasiata de stanca ascutita... Si totusi parca o fac indiferent, ca un soldat prea obosit sa se mai lupte, inaintand mecanic sub tirul inamic cu privirea plecata,umerii lasati, bratele atarnand inerte pe langa corp, tarandu-si pusca peste increngatura de cadavre,praf,metal si sange. Pentru el razboiul s-a sfarsit inaintea vacarmului din jur. Dar asta e doar o stare trecatoare.
Ma opresc aici, pentru ca azi sunt tulbure chiar si pentru mine si mi-e teama ca dak am sa continui sa scriu doar la trecerea vremii am sa imi smulg neadevaruri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu