Dualitate

Eu sunt 2. In mine zac un cinic si un copil. Pana acum, constient de maturitatea lui(a se citi regenerare in urma oricaror dezamagiri) si induiosat in dese rand de ala micu, cinicul ii dadea acestuia de cele mai multe ori dreptate in urma lungilor discutii ce se purtau inaintea luarii unei decizii. Satul insa de urmarile nefaste si de suspinele pustiului, cinicul hotaraste sa ia situatia in maini si sa administreze judicios, cel putin pentru o perioada, actiunile urmatoare. Investit cu noua putere auto-atribuita cinicul constata savoarea ei si decide sa o pastreze pentru un timp. Acum intre ei e o relatie parinte-fiu aflat la varsta marilor dileme. Cinicul inca il place pe asta micu' si nu vrea sa il vada dezamagit asa ca il amageste si ii ofera puterea deciziei doar atunci cand nu e implicata o tertza persoana. Constient de rolul lui de model pentru ala micu, dar si de faptul ca-n lumea de afara totul decurge altfel decat in povestile pe care i le citea pushtiului ca sa adoarma atunci cand era agitat si ca acestea vor putea fi atinse partial doar prin compromisuri, cinicul decide sa ii dea un loc de joaca presarat cu inocenta, ferindu-l de privelistea unei lupte supusa regulilor necesar perverse atingerii scopului. Il va uita pentru o perioada acolo, pana cand va reusi sa pregateasca lumea de afara pentru pasii celui mic. Practic e situatia medievala in care proaspatul print are un regent avand rolul de a-i pregati acestuia regatul si a-l instrui in guvernarea lui, urmand ca la momentul majoratului acesta sa se isi insuseasca tronul. Se intampla insa ca ala micu, impins de curiozitate si de apasarea limitelor lumii in care e proscris ,sa se decida sa isi ia boccelutza si sa faca o mica excursie in afara hotarelor castelului. Cinicul e speriat cand gaseste pustie camera lui si incepe sa il caute frenetic, inspaimantat de urmarile posibile. In cele din urma il gaseste, nu foarte departe. Are ochii tristi, aproape lacramand, gura e un pic crispata ca inaintea izbucnirii in plans, barbia lui, desi sprijinita de genunchii prafuiti, ramane plecata. Ridica cu greu privirea din pamant. In ea i se citeste o dureroasa uimire.
-Asta e regatul pe care am sa-l mostenesc?
Cinicul tace. E atat de greu sa ii explice ca imperiul asta e al celor cinici.