Trăiesc totul ca pe o înfrângere. Victoriile sunt mici și trecătoare. Aroma lui mâine, cu toate promisiunile pe care le aduce nu mă mai îmbată ca în alte dăți. Amăgitoarele promisiuni prea rar se vor fi înfăptuit. Mă simt departe de toate, despărțit de toți și în final singur. Părăsit de vreri, de vise sau motive de a mai lupta.
Am fost fugarul unor benzi de șoareci, am fost măgarul pofticios la morcovi, sedus și în final abandonat de mult prea multele posibilități. Am alergat nebun după atâtea nebunii. Am smuls bucăți din mine, ca pașii să îmi fie mai ușori și am crezut că îmi vor crește în loc aripi. Pământul mă ardea și am vrut cerul. Din vintrele lui am crezut că îmi voi potoli oricare sete. Sedus de vocile nepământene, am alergat nebun cu ochii doar spre cer. Și mi-am uitat odihna și pământul. Și, când, epuizat, doar zdrențe și flămând, m-am prăbușit, nu am văzut decât pustiuri dimprejur.
Poveștile se scriu în sânge. Pulsează încă în nervurile paginilor propriei vieții povestea ce se-așteaptă scrisă. Încă mai sper că nevăzute fire s-au țesut printre atâtea căutări fără izbândă, că, din tumultul întâlnirii lor, vor răsări dintre coperți frumoase roze. Că, până la ultima pagină ce se va revărsa dintre coperți ca un lințoliu, literele vor fi uitat să se-ntâlnească în acel infam "dar dacă".
Univers pessonian; despărțiți de spații făr' de oameni. Sunt insular și-oceanul îmi trece țărmurile prin ravagii. Culeg din scoici firave vești de peste timp. Și am ajuns să rezonez tânguitor până aproape de prăpăd. Din sticle desfășor doar glumele grotești ale îngustului și filistinului. Mă-ngrop aici departe, sunt totul doar mormânt ce geme. Și am uitat în care timp mai sunt. Din calendarul meu carnal zburat-au file. Noaptea își plânge ultimele stele în rana mea din piept.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu