Habar nu am de cand mai e si asta( de altfel nici articolul precedent). Dar din moment ce scormonesc dupa trecut, scrutand curios, poate un pic prea afectat, uitatele-mi avataruri, am s-o postez totusi...
--Batran--
In goana gandurilor dezlantuite
ce bicuiau orbi serafimi
purtandu-si aripile prafuite
starneam furtuna-n inaltimi.
Ce paradox frumos eram atunci
un inger,ingeri devorand
cu inocenta ochilor de prunci
si a rapsodului plangand.
Acum imi trece batranetea asudand
de doruri neintelese si absurde
Ce le mai cant din cand in cand,
cand vesnicia nu le-aude.
Uitata-mi chiar cum sa petrec
uitata-mi viata de uitat
printre uitatii care trec
fara sa afle ce-au cautat.
Odata biciuiam doar ingeri
acum ma multumesc cu muritori
ce ma alunga cu taceri
din lumea ce acum e-a lor.
Se pare c-au trecut acele veacuri
si a crescut tacerea intre noi,
atunci nu erau leacuri
si nici speranta pentru voi.
Ma-ntreb cine-ar mai avea nevoie
de o satana batrana si bolnava
ce nici copiii nu-i mai sperie
cu fata lui de cersetor plecand in graba.
Nu-mi pot intinde oasele batrane
si degetele inclestate-n mine dor
de ai mai lua Doamne cativa la tine
caci ma inghesuie hoardele lor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu