Din aia cu morala. Nu, nu fabula. Desi...

Drag jurnal,
Asa cum probabil banuiesti, de vreme ce ma intorc la tine, furtuni ma strabat din nou. Nu stii insa despre ce-am sa-ti scriu, ce poveste, ce durere-ti voi sopti, asa cum nici eu nu o stiu. Inca. De asta imi ramai prietenul cel mai apropiat, pentru ca atunci cand zarea mi se-ntuneca, stii sa imi primesti rabdator spovedania si rotocoalele de cuvinte, prea multele cuvinte, ce se aduna in jurul unei singure idei ce nu se lasa prea usor dezvelita de intelesuri in bietele-mi cuvinte.
Ce rost ai avea tu, jurnalul meu, fara spovedania mea? Ce insemnatate ai avea doar culegandu-mi fericiri? Tacut, prea putin deschis sa vorbesc despre mine, stii ca, desi nefericirea o ascund cu cea mai mare grija de ochii lor, mi-e mult mai greu sa vorbesc despre fericirile, maruntele fericiri ce uneori imi strabat trupul obosit. Si de fapt ele nici nu ma reprezinta. Ce ai intelege tu din mine daca as asterne doar cuvintele unei fericiri induse?
Ce rost as avea eu, scriitorul tau sau poate doar un scrib sentimental, copiind simtaminte,ganduri din mine in paginile tale, fara ceea ce tu ti, ferecat intre ele, departe de ochii iscoditori ai lumii? Fug de mine de ceva vreme, dar o fac in cercuri. Am incercat sa devin altcineva, nu mai bun, poate din contra, dar mai linistit si mai dispus sa imi alung dezamagirile in acceptarea a ceea ce am sau pot avea. Pacat ca trupu-mi e destul de incapator pentru doua persoane diferite, niciuna dispusa la concesii. Cand rationalul trage linie si inventariaza, dupa criteriile reci ale celorlalti, tot ce pica sub incidenta acestora si ajunge la o situatie satisfacatoare, partea sentimentala isi cere dreptul la visare. Cand cea din urma isi traieste fericirea, rationalul, in multe cazuri i-o refuza sfidator obligand-o sa isi ia din nou bocceluta cu dezamagiri trimitind-o intr-o noua ratacire pe drumurile nefericirii. Probabil exagerez ceea ce simt ca nu ma lasa sa zambesc atat de des cum as vrea, dar deh, ce altceva as putea face? Unele focuri nu se sting decat dupa ce au fost atatate pana au devorat tot ce ar fi putut fi devorat. Apoi urmeaza linistea. Chiar daca peisajul pare trist dupa, insingurat de ramasitele a ceea ce a fost, pamantul, amestecat cu cenusa e sfaramicios, ingreunand oricare pas, cerul pustiit si el de pasari ce refuza zborul pe fundaluri gri nu pare sa detina raspunsuri la strigatele mute ce il sagetau purtate de flacarile de la temelia lui, e totusi liniste.. E totusi liniste...

Rabdarea e o calitate.. Rabdarea e o calitate? Rabdarea e o calitate intr-o lume nerabdatoare? Da, pot sa fiu si rabdator, dar daca ceea de ce imi pasa cel mai mult nu imi ofera nici macar o mangaiere trecatoare, iluzie a unei promisiuni viitoare, daca si atunci cand incerc sa ma schimb in cel ce ar putea fi mai fericit nu pot merge pana la capat, daca nici mirajurile nu ma multumesc, cum mai pot avea rabadare?

Poveste: Era odata o fata ce visa la tandretea, frumusetea, destoinicia, curajul, agerimea, calul alb, punga de galbeni imbelsugata, camera cu trofee tapetata cu capete de dragoni, grifoni si alte asemenea, pe scurt perfectiunea unui cavaler. Pentru el, ca dar de nunta, a decis sa isi pastreze fecioria, un sacrificiu neinsemnat pentru un asemenea cavaler. Se intampla insa, cum se intampla in orice veac intunecat, ca barbarii sa aleaga ca scena de desfasurare a activitatilor lor de barbari taman satul ei. Ca orice barbari respectabili, acestia dau dovada de un zel iesit din comun in aplicarea meseriei si pe langa molestari, atat verbale cat si fizice(unele dintre acestea degenerand accidental in omucidere), jaf, profanat zei, injurat de mama-dumnezei-isusi-sfinti-sarbatori legale-cepe-gatzi de mama-etc sateni, organizat concurs de dartz pe fetele acestora(sageata de dartz nu fusese inca descoperita asa ca se folosea, simplu si inventiv, scuipat), stricat jucariile la copii -revenind- dumnealor se decid sa violeze si niscaiva fete, preferabil fecioare ce se pastreaza pentru un cavaler tandru, frumos, destoinic, curajos, ager, cu cal alb(poate fi chiar si negru), punga de galbeni imbelusgata, camera de trofee tapetata cu capete de dragoni, grifoni,barbari si alte asemenea. Dupa ce barbarii isi muta petrecerea in urmatorul sat, fata noastra(devenita peste noapte a tuturor) privind cu ochii goi si mai putin virgina ca ieri la fumul ce se mai ridica inca din casa ei, la ramasitele ferestrei de la care privea spre stele visand la cavalerul ei isi aduce aminte terifiata de cele petrecute. Isi aduce aminte cu cata brutalitate o smulsesera de langa ai ei, cum ii insangerasera, cum o tarasera in mijlocul satului si incepusera sa isi bata joc de ea. Isi aduce aminte si rasetele batjocoritoare, dar totusi de o sinceritate induiosatoare, a consatenilor pe seama ei. Isi aduce aminte de glumele acide suierate in hohote zguduitoare de ras la adresa ei de catre cele violate a caror revolta s-a dovedit, dupa zambetul salbatic de satisfactie, doar nemultumirea talmudica a lui Lilith sub asaltul vanjosilor Adami. De altfel fetele, desi intr-o pozitie incomoda, pareau ca se imprietenisera destul de repede cu turistii. Acestia purtau greul discutiei si din cate se pare, desi nu s-a confirmat niciodata, ca intrebau drumul catre urmatorul sat-tinta. Fetele le confirmau acestora banuiala drumului prin "Da, da,da"-uri consecutive si raspicate, prin aprecierea distantei de mers prin "Mai mult,mai mult,mai mult"-uri rostite hotarat. Pareau destul de prostuti barbarii, intrucat , din cand in cand cel caruia i se explicase, probabil neintelegand bine drumul, isi chema prietenul ca sa intrebe el de directii. Si fetele incepeau, increzatoare ca de data asta vor fi intelese, din nou cu "Da,da,da-uri" si "mai mutl,mai mult,mai mult-uri" din ce in ce mai entuziasmate. Tot satul, in toiul vandalismului si-a facut insa timp sa rada dispretuitor de ea pentru ca strigase, speriata de pierderea darului de nunta, ca va suporta violul asa cum o fac pederastii. Acum isi pierduse si onoarea, iar satenii o dispretuiau.
Morala: Degeaba incerci sa pastrezi ce e frumos in tine daca la un momentdat te fute cineva pe la spate...

Ps: Morala as fi vrut sa fie alta, da' nu era sa denaturez adevarul istoric doar de dragul de a o schimba...