Tarm

Azi am intrat pe blog si mi-am dat seama ca luna asta, desi motive ar fi fost destule, nu am postat nimic... De altfel mi-am dat seama ca postez din ce in ce mai rar. Schite peste schite, prea putin duse pana la capat. Asta se datoreaza starii de spirit, sau mai bine spus lipsei uneia constante, a faptului ca fiecare fel de-a fi isi revendica dreptul la exprimare.
Marea mea nu mai e strabatuta de furtuni,dar nici calma. Doar din cand in cand vartejuri imi ameninta calatoria. Iar drumul pana la tarm pare sa fie lung. Capitan si matelot, hotarator de drumuri si descoperitor de tarmuri, tiran si razvratit, datator de sperante si demoralizat, sunt toate si sunt singur pe corabia mea. Atata timp cat stelele spre care imi tanjeste privirea inca se mai arata si busola imi ramane credincioasa -speranta la propra, constiinta impacata la pupa- imi pastrez optimismul, iar tarmul se apropie. Glasuri de sirene inca ma mai cheama in adancuri. Daca le-as urma mi-ar lipsi cerul. Gheare de harpii inca mai incearca sa ma smulga inspre ceruri. Daca le-as lasa mi-ar lipsi adancul. Numele meu de indian e Intre-Doua-Lumi. Argo isi continua drumul, iar eu privesc scurta dara lasata in urma... Toate se destrama si se nasc usor...
As vrea sa simt briza tarmurilor. Vantul asta, sub soarele ametitor, mi-a batatorit fata si mi-a adus gustul sarii in gura, gust de care nu mai scap. Oare asta e gustul singuratatii? Poate nu trebuia sa-l fi aruncat peste bord pe ultimul matelot ce incercase sa se imbarce.. Calatoria asta trebuie sa o fac insa singur... In scoarta fiecarui tarm pe care am ancorat am ingropat cate ceva. Uneori poate nu comori, dar adunand totul la un loc vreau, trebuie sa cred ca as fi bogat. Oameni.. Si marea ce ii leaga..Valuri ce se sparg de stanci, purtand bucati smulse din alte tarmuri.
Nisipul ce va lovi lemnul, picurand sacadat, va aduce uitare.. Vanturi razlete, vor mai dezgropa arareori comori pana ce ,slabite, prea slabitite, vor inceta sa rascoleasca scoarta.
Sper sa ajung la tarmul pe care sa simt ca ma pot ingropa cu totul. Ingroapa-ma in tine. Ascunde-ma de celelalte tarmuri. Primeste-mi fiinta pe de-a-ntregul, primeste-mi carnea, durerea si visarea. Ofera-mi izvoare care sa imi astampare setea, sa imi dizolve sarea din gura si sa imi stinga focul din viscere. Primeste-mi pasii, tremura sub ei si asculta-le ecoul. Starneste vanturi care sa imi mangaie jucaus parul si racoreste-mi prea fierbintea-mi tampla. Lasa-ma sa ma infrupt din ce ai mai bun. Sa te strabat si sa te descopar plin de mirare, mai lacom cu fiecare pas, bucatica cu bucatica. Fa-ma sa duc dorul oricarui pas cu tine si sa regret oricare altul, sa alerg nebun, nehotarat, avid sa te am cu totul si chiar impiedincandu-ma in fuga mea de om nebun, fii rabdatoare si lasa-ma sa zabovesc invelindu-ma in scoarta ta, sarutand-o. Si daca saruturile-mi sub prea fierbinti indruma-ma spre izvoare si lasa-ma sa imi potolesc setea de tine. Si daca ai sa vezi ca duc dorul marii nu ma inlantui, lasa-ma sa ma arunc in valuri si-am sa ma intorc si mai flamand de tine. Fa toatea astea iar eu, in noptile tarzi, am sa iti soptesc povestea fiecarei stele, uitarea oricaror furtuni si-am sa-ti arat unde isi canta pescarusii fericirea...