Ciudate vise I

"Cu drag, femeii din mine, ţucao-ar tata de intelectuală sensibilă care este"

Cerul, destul de întunecat, era pustiu de păsări. El se plimba îngândurat. În dreapta lui, în joacă, ea încerca să îşi sincronizeze paşii cu ai lui. Era veselă, deşi un pic îngrijorată de tăcerea lui. Se obişnuise însă cu timpul cu tristeţea ce îl învăluia uneori, atât de fulgerător. Îi plăcea când era vesel. Îi plăceau glumele lui, chiar şi ironiile. Îi plăceau pentru că le făcea privind-o întotdeauna cu simpatie şi zâmbind. Şi atunci simţea un fior cald străbătând-o, îşi ferea privirea de a lui şi zâmbea un pic stingherită. El îi apuca bărbia tandru, întorcându-i capul, iar apoi o privea insistent în ochi, ea simţea că obrajii îi iau foc, iar apoi el se apleca deasupra mesei şi o săruta liniştitor. Când era însă trist îl plăcea şi mai tare. Ochii lui negri scânteind a nostalgie priveau visători în gol. Umerii îi erau un pic aplecaţi, obosiţi a renunţare, iar paşii-i păreau să atingă timid pământul. Îi părea atunci doar un copil cu doruri multe. Şi simţea că ar fi vrut să îl strângă la piept, din ce în ce mai tare, să se joace în părul lui şi să îl sărute pe tâmple şi apoi să îl lase să adoarmă în poala ei, iar ea să rămână să îi vegheze somnul. Speriată că ea ar fi fost cauza, îl întrebase la început, în astfel de momente ce avea. El îi răspundea însă mereu absent că nimic şi apoi îi prindea vârfurile degetelor în palmă şi le strângea energic, ca şi cum s-ar fi trezit brusc din visare. Revenea apoi însă în starea lui. Se despărţeau tăcuţi. A doua zi el revenea senin.
Azi ar fi vrut să îi povestească cum se întâlnise cu vechea ei prietenă şi cât de bine se simţise, cum râseseră amintindu-şi de păţaniile copilăriei, cum s-au regăsit după atâta timp prea puţin schimbate şi visul ciudat ce-i fulgera nopţile prietenei ei în ultimul timp. Ştia că el ar fi încercat să o asculte, însă curând ar fi căzut pradă gândurilor ce îl subjugau. Vântul călduţ începuse să adie şi să smulgă frunzele înlănţuindu-le într-un dans ciudat. Una dintre ele i se aşezase pe umăr, însă el nu o băgă în seamă. Nu avu nici o reacţie nici când ea i-o alungă de pe umăr. Îşi continua plimbarea. Ea era în continuare veselă şi se juca cu o suviţă pe care o tot răsucea în jurul arătătorului în timp ce privea la jocul copiilor. Şi el îl privea, însă nu ca de obicei, fără să zâmbească, iar ochii nu îi mai erau luminoşi. Ea îi sări în faţă. "Hei străine!Trezeşte-te din visul tău cu prinţese! Ai una pe care trebuie s-o salvezi de plictiseală!". El se opri, îi îndepărtă bretonul, apoi îşi plimbă degetul mare pe conturul obrazului ei, oprindu-l pe buza ei, iar apoi îl lăsă să se prelingă încet în jos. Se aplecă apoi asupra ei şi o sărută prelung. Ea simţi gustul un pic sărat al sângelui lui. Se retrase un pic şi îl privi îngrijorată. În timpul plimbării el îşi muşcase buzele, însă ea nu observase. Ochii ei purtau vălul unei întrebări. El o luă de mână şi o purtă înspre o bancă ferită de privirile celorlalţi de gardul viu. Era în continuare tăcut. Ea se aşeză prima. Apoi el. Părea atât de obosit... Îşi aşeză capul în poala ei şi se ghemui pe bancă. Adormi repede. În somn zâmbea. Părea fericit. Şi ea era fericită...

Va urma...