Doar un prim pas inspre a scrie din nou...

Nu am mai scris de mult. Am vrut sa o fac de atatea ori si totusi din tot ce e confuz in mine transpare teama ca am sa ma intorc la un mai vechi fel de a fi. Pe langa temporara linistire, scrisul, atata timp cat ma indreapta cat mai adanc spre mine nu are decat menirea de a ma nelinisti pe viitor. Sa fie pentru ca in genere ma rezum la cohorta de aleanuri si dorinte ce nu le simt aproape? Sa fie pentru ca pot sa scriu fie doar in joaca, fie doar prin prisma unei oarecare tristeti, tristete pe care am considerat-o, atata timp cat ramane in subsidiar, ca fiind singura ce asigura sinceritatea scriiturii? Si de ce as scrie daca nu as face-o sincer, mai ales ca blogul asta e doar pentru si inspre mine? Pe de alta parte am renuntat la a scrie din cauza ca, recitind mai vechi posturi, imi pare ca stilul mi-e confuz si ca in continuare prefer sa ocolesc ceea ce am ferecat decat, mult mai sanatos din punct de vedere emotional dupa cum sustin studiile( pertinenta unei opinii in zilele noastre poate fi intarita doar prin autoritatea a ceea ce spun studiile de-prostime-alinatoare ), sa inlatur zabrele. In fond cheile sunt in mine. Ieri am facut un test de inteligenta emotionala, din care am putut invata o noua lectie de viata: barbatii care nu plang in public nu au o EQ dezvoltata. Toti indivizii-emoticoni din jurul nostru, insipizi si simpli in emotii, care isi dau frau liber oricarui fel de-a fi is genii din pct. de vedere emotional. Eu pe de alta parte am luat doar nota de trecere, deci pula coronita anul asta.
Impulsiv am renuntat la jobul vechi, "fara o plasa de siguranta in care sa cadem"( - parazitii), si acum, ma confrunt pe de alta parte cu faptul ca angajatorii nu sunt prea interesati sa angajeze pe timp de criza si pe de alta cu faptul ca dupa 3 ani de lucru nu imi place ideea de a o lua de la capat, pornind dintr-o pozitie specifica unui entry-level. Si mai am si prostul obicei de a nu adopta tactica prostului de rand: orice e dobandit din voie sau nevoie devine o oglinda pe care o poti folosi pentru a-l orbi pe angajator, atata timp cat el iti ofera un cat de mic fascicul de lumina. Prefer sa stau in picioare, bine ancorat in pamant, decat pe burta tinandu-ma de piciorul angajatorului cu putere, dar si cu un pic de tandrete, mangaindu-l parental din cand in cand sau lipindu-mi pueril-afectuos obrazul de tibia ce ma respinge. Ma irita ingrozitor ca trebuie sa raspund atat de des la intrebarea "de ce ai plecat de la vechea firma". Nu pot spune ca din cauza salariului, din cauza managementului prost al firmei si alte asemenea, pentru ca voi fi judecat rece, desi dreptatea e a mea. Pare-se ca inainte de a te duce la un interviu trebuie sa te stergi la cur cu onestitatea. Acest lucru confera doua avantaje. Unu, te poti prezenta vioi, proaspat ca o garofita, fara ca nasul angajatorului sa observe semne de ingrijorare si doi, poti impinge delicat morcovul cat mai sus intr-o eclatanta verticalitate. Cu cat morcovul e mai mare( a se citi motive reale pentru care nu esti potrivit pentru job) cu atat vei fi mai oblu si mai indraznet. Evident, dupa ce te-ai sters la cur cu onestitatea, neavand in fapt nici o baza reala solida pentru a cere acel job, vei fi ca o pagina alba pe care poti scrie orice. Limita e imaginatia. Evident uneori vor fi testele tehnice, dar tinand cont de faptul ca sunt majoritatea generice, e suficient sa fi fost sobolan de wiki si il vei trece. Acum se cauta magicieni. Nu e important ceea ce este in spatele scenei, conteaza doar ceea ce vezi( evident ca una dintre regulile de aur ale programarii orientate client , WYSIWYG, e bullshit in cotidian).
Eh.. ma duc sa mai mut un pic progresbar-ul de la procesul mutarii mele in noul apartament.
Nu scrisai eu sentimental cum m-as fi asteptat, da' ma sufoca muntele de obiective imediate si sunt incapabil,la fel ca Atlas, sa regasesc lumina.