Desi, in fond, fumul molcom al unui singur dor ma invaluie uneori, trec peste totul parca prea nepasator. Pieptul imi remura usor a renuntare, dar sudoarea rece nu mai lasa urme adanci in trup. Ehe, ce mai stiti si voi? Trupurile de textila, plastic si arome se preling absurd pe caile usoare. Cand ma voi topi in vacarmul lor, vacarm ce acopera soaptele unei visari, am sa imi gasesc linistea. Am sa uit ca totul poate fi si altfel. Am sa te uit, nu, n-am sa te uit pe tine, ci am sa ma uit pe mine. Pentru ca tu nu esti decat o plasmuire de aspiratii, esti doar visul din zori din care ti-e teama sa te trezesti si il continui pana isi pierde irealitatea, tu esti granita dintre ceea ce vreau si ceea ce ma face sa ma pierd.
In "Iuda lui Leonardo" singurul demn sa ii imprumute Iudei chipul este cel care si-a tradat iubirea pentru mandrie. Nu, nu am sa continui ideea pentru ca un cuvant nu isi are rostul, cuvantul, unicul care mi-ar da sens nu s-a nascut de pe buzele mele si n-o va face.
De ce din articolele mele isi iteste capul mereu parca un dor? Da, e dor. Da e dorul cuiva. Dar nu mai e demult dorul cuiva anume, desi.. Desi.. Ei bine, desi tu imi porti degetele peste litere, fiecare dintre ele o bucata palpabila din mine. Intre varful degetelor si s si e si alte cateva simt un zambet. Pe i si u si b si altele le strivesc adesori pana se transforma in m si a si n si d si r si i si e.
Desi aici, in coltul asta retras de lume ar trebui sa fiu sincer, caci doar eu imi voi fi auzit tanguirea, nu mai stiu daca cuvantul mi-e cel al adevarurilor. Nu mai stiu daca totul nu a devenit decat un carnaval de cuvinte, un carnaval la care mastile nu sunt decat pentru a ascunde fete ce nu vor sa fie vazute, fete ce se stiu neputincioase a minti.
Dar ce imi pasa...
Nu te am deci nu te vreau. Si degetele simt asprimea lui m si a si n si d si r si i si....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu